Parchetul General din München a confirmat că forțele speciale ale poliției germane au reținut trei suspecți, bărbați, joi dimineață, în urma unor raiduri care au vizat șase suspecți din landurile germane Bavaria, Saxonia și Turingia, scrie DW. 

Cei șase suspecți sunt acuzați că au participat la un eveniment de instruire cu arme de foc împreună cu alți membri ai grupului Reichsbürger, în aprilie 2022, la un fost poligon de tir al armatei germane din apropierea orașului Bayreuth. Autoritățile spun că antrenamentul era menit să pregătească un posibil atac armat asupra Parlamentului de la Berlin. De asemenea, procurorii consideră că acest eveniment face parte dintr-o serie de pregătiri paramilitare mai ample ale rețelei, care respinge legitimitatea Republicii Federale Germania.

Operațiunea a fost realizată cu sprijinul a aproximativ 300 de ofițeri, inclusiv unități ale forțelor speciale, și au fost percheziționate patru proprietăți. 

Mișcarea Reichsbürger (Cetățenii Imperiului), descrisă ca fiind neonazistă, este un grup care neagă legitimitatea Republicii Federale Germania și susține că Imperiul German, care s-a prăbușit în 1918, încă există. În martie, judecătorii au făcut primele condamnări, fiind vizate cinci persoane din grupare. Acestea au luat parte la un complot în care se urmărea răpirea ministrului Sănătății, Karl Lauterbach, fiind nemulțumiți de restricțiile anti-Covid impuse în perioada pandemiei și de campaniile de vaccinare. Aceștia au primit între doi și opt ani de închisoare. Liderul grupării, Prințul Heinrich XIII Reuss, a fost arestat în decembrie 2022.

Sursă alternativă: DW 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday