Direcția Națională Anticorupție precizează că procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar față de Cristian Popescu Piedone pe 22 iulie, ordonanța de dispunere a măsurii controlului judiciar ”a fost exclusiv către inculpat, către avocații acestuia, precum și către organele în drept, potrivit art. 215 alin. 5 Codul de procedură penală”.
”Facem precizarea că, la momentul dispunerii măsurii preventive a controlului judiciar, procurorul face o analiză motivată care impune includerea unor elemente de fapt care servesc la susținerea suspiciunilor rezonabile privind săvârșirea unei infracțiuni și care justifică dispunerea măsurii. În cauza curentă, mijloacele de probă analizate de către procuror au cuprins, printre altele, comunicări interceptate între inculpat și terțe persoane, fără calitate procesuală. Judecătorul de drepturi și libertăți face analiza respectării dispozițiilor legale care reglementează luarea măsurii controlului judiciar”, mai transmite DNA.
Instituția respinge ferm implicarea în mediatizarea conversației dintre inculpat și un membru al familiei sale, incluse în ordonanța de control judiciar.
Divulgarea acestor informații este nejustificată și contrară dreptului la viață privată, iar Direcția Națională Anticorupție reiterează faptul că își desfășoară activitatea cu respectarea strictă a cadrului legal și a tuturor garanțiilor procesual penale prevăzute în Constituție și legi.
Reamintim, în presă au apărut stenograme ale discuției dintre Cristian Popescu Piedone și soția sa, care nu au legătură cu dosarul. Ministrul Justiției critică acest lucru: “Nu este normal ca aceste probe să apară public. Sper că nu provin de la anchetatori, fiind vorba de aspecte ce țin de sfera familială. Voi cere verificări despre sursa stenogramelor“.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.