Sky News a consultat experți pentru a stabili cum funcționează sistemul implementat în Marea Britanie după atentatele din 7 iulie 2005, când dimineața, la ora de vârf, patru explozii au avut loc în mijloacele de transport în comun din capitala Regatului Unit. În urma acestora 52 de persoane au fost ucise și 770 rănite. Ca urmare a acestui eveniment tragic, un an mai târziu, a fost creat de către guvern sistemul de deradicalizare numit “Prevent”.

Jurnaliștii de la Sky News au discutat cu doi angajați din cadrul programului care au spus că activitatea lor devine din ce în ce mai complexă, iar persoanele radicalizate din ce în ce mai tinere. În ultimii șase ani, 50% dintre cazurile trimise către programul de deradicalizare Prevent au fost copii sub 18 ani. Dintre aceștia, cei mai numeroși au fost copiii cu vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani. În medie, peste 2.000 de copii pe an, cifra crescând și mai mult în cele mai recente statistici, se încadrează în acest interval de vârstă. Sky News scrie, de asemenea, că în fiecare an, 300 de copii cu vârste de 10 ani sau mai mici sunt trimiși la consiliere.

Un expert care se ocupă de cazurile grave a explicat că, de cele mai multe ori, tinerii amestecă elemente al mișcării Incel (celibatul involuntar), cu aspecte de țin de extrema dreaptă. Din mișcarea Incel fac parte băieți/bărbați care, deși și-au dorit să aibă o relație cu o femeie, nu pot face acest lucru și devin frustrați, dezvoltând astfel ură față de femei. 

Un alt expert, specializat în radicalizarea islamistă care lucrează în cadrul programului Prevent, a declarat că, în general, radicalizarea vine din evenimentele de actualitate la momentul respectiv. De exemplu, acesta a explicat că în prezent, tinerii se radicalizează ca urmare a ceea ce se întâmplă în Gaza. Dorința de a intra în astfel de mișcări vine din necesitatea de a satisface sentimentul de apartenență. Mulți tineri nu se identifică în mod deosebit cu mișcarea din care ajung să facă parte, opiniile lor incluzând în realitate elemente ale mai multor mișcări, dar intră în acestea pentru a simți că fac parte din ceva, “pentru a se simți auziți”.

Experții consultați de Sky News arată că “tinerii se radicalizează singuri”, pentru că citesc pe internet informații despre anumite mișcări, fără să aibă un context sau mai multe perspective, și “se adâncesc atât de mult în convingerea că lucrurile stau exact așa încât nu mai au cale de întoarcere”. Mai mult, poliția britanică arată că una din cinci arestări legate de terorism vizează tineri sub 17 ani. Îi încurajează pe părinți să fie atenți la comportamentul copiilor, mai ales la semne de izolare sau interes față de anumite teme descoperite online.

Sursa: Sky News

Foto: Justlight | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday