Codul Galben de caniculă a fost prelungit și extins de la jumătatea sudică la aproape toată țara, fiind valabil din această dimineață până joi, 26 iunie, la ora 10. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime între 17 și 24 de grade, noaptea.

Ulterior, de miercuri până joi, 27 iunie, dimineață, va intra în vigoare un Cod Portocaliu, în Banat, Oltenia și jumătatea de sud a Munteniei. Valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime vor fi de 38-40 de grade, iar cele minime se vor situa între 20 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală. 

De asemenea, va fi prelungit Codul Galben de caniculă în Crișana, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nordul și nord-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35 și 37 de grade, iar cele minime în general între 17 și 20 de grade. 

Vineri, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday