Oficiali americani au transmis, sub protecția anonimatului, că o anchetă este în curs pentru a stabili clar ce s-a întâmplat, dar, din primele date, ar fi vorba despre o eroare la aterizare. Aeronava nu a reușit cuplarea de cârligul cablului special care o încetinește, și a continuat să accelereze până când s-a prăbușit în apă.

Pilotul și ofițerul de sisteme de armament ce se aflau la bord au fost nevoiți să se catapulteze și au fost recuperați de un elicopter de salvare, suferind răni minore. Avionul nu a fost recuperat.

Este a doua oară, în decurs de o săptămână, când de pe portavionul USS Harry S. Truman cade un avion F-18. Incidentul trecut a fost cauzat de o manevră rapidă de evitare a rachetelor lansate de rebelii houthi, efectuată de echipajul portavionului, și care a dus la căderea avionului peste bord.

Separat, gruparea houthi a anunțat că a atacat marți portavionul USS Harry S. Truman, deși Donald Trump a afirmat că a fost încheiat un armistițiu. Nu este clar dacă atacul și prăbușirea avionului au vreo legătură.

Un avion de vânătoare F-18 costă peste 60 de milioane de dolari, potrivit Marinei SUA, iar de când americanii au început operațiunile împotriva houthi, au pierdut mai multe resurse navale. Totuși, portavionul USS Truman s-a făcut remarcat prin faptul că a fost implicat în mod special în mai multe incidente de acest fel, în ultimele luni. Aceasta este a treia aeronavă pierdută, prima fiind în decembrie, când un alt F-18 a fost doborât din greșeală de crucișătorul american USS Gettysburg, iar în februarie portavionul s-a ciocnit cu o navă comercială, în apropiere de coasta egipteană.

Surse: NBC News, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday