Joseph Strange, un bărbat în vârstă de 46 de ani din Michigan, este cercetat de FBI pentru furtul a peste 25 de melodii neterminate ale lui Eminem. Melodiile au fost ascultate sau distribuite online fără acordul rapperului american sau al casei sale de discuri, Interscope Capital Labels Group.
Strange, care în 2021 a fost concediat de la studioul lui Eminem, este acuzat de încălcarea drepturilor de autor și de transport interstatal de bunuri furate și riscă până la 15 ani de închisoare. Bărbatul a negat acuzațiile.
Potrivit datelor procurorilor, muzica era stocată pe hard disk-uri, care aveau parole, și se aflau într-un seif din studioul lui Eminem din Ferndale, o suburbie a orașului Detroit. În octombrie 2019 și ianuarie 2020, când Strange lucra pentru Eminem, acesta a transferat melodiile pe propriul hard disk. Angajații studioului au raportat furtul în ianuarie anul acesta, spunând că melodiile erau neterminate, însă erau publicate pe diverse platforme, cum ar fi YouTube și Reddit.
Melodiile au fost, de asemenea, vândute către diferite persoane. Spre exemplu, un canadian care a folosit numele de Doja Rat a cumpărat melodiile de la Strange la prețul de aproximativ 50.000 de dolari în Bitcoin, bani strânși de la un grup de fani Eminem.
Foto: Rokas Tenys | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.