UPDATE, ora 20:50. După ce Donald Trump a solicitat Rusiei să “cruțe viața militarilor ucraineni”, Vladimir Putin a afirmat că “înțelege apelul de a lua în considerare aspectele umanitare” și a reiterat că orice militar ucrainean care se predă va fi tratat cu demnitate și în conformitate cu legile Rusiei și cu normele de drept internațional. Totuși, liderul de la Kremlin pretinde că este necesar un ordin clar din partea conducerii militare ucrainene, pentru ca militarii să se predea, conform declarațiilor citate de Sky News.
Într-o poziție oficială, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei neagă că militarii ucraineni sunt încercuiți în Kursk și spune că informațiile în acest sens au fost fabricate de Rusia, pentru a pune presiune pe Ucraina și pe partenerii săi. Potrivit oficialilor militari ucraineni, situația pe front “nu s-a schimbat semnificativ în ultima zi”, iar luptele în zona operațională din Kursk continuă. Comunicatul mai precizează că trupele ucrainene “s-au regrupat” și continuă să respingă atacurile inamice.
Știrea inițială:
Președintele american Donald Trump a dezvăluit, vineri după-amiază, că “ieri, noi am avut o discuție foarte bună și productivă cu președintele rus Vladimir Putin”, afirmând că “există o șansă foarte bună ca acest război oribil și sângeros să se poată încheia în sfârșit”.
Trump a mai spus că a abordat problema trupelor ucrainene din Kursk, îndemnându-l “cu fermitate” pe Vladimir Putin “să le fie cruțate viețile”, după ce acestea ar fi fost înconjurate de trupele ruse: “Acesta ar fi un masacru oribil, care nu a mai fost văzut de la al Doilea Război Mondial”, a mai scris Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social.
Nu este clar dacă Donald Trump se referă că a vorbit la telefon cu Vladimir Putin, sau că delegația americană condusă de Steve Witkoff s-a întâlnit cu acesta, la Moscova. Kremlinul nu a făcut, până acum, precizări cu privire la discuțiile menționate de Trump.
Totuși, mai mulți analiști au explicat pentru The Guardian că trupele ucrainene nu sunt înconjurate în Kursk, în ciuda avansului trupelor ruse. Oficiali militari ucraineni au spus că o retragere etapizată este în curs de desfășurare de două săptămâni și că, deși mulți soldați s-au confruntat cu un traseu periculos și dificil pentru a se retrage, “nu există o încercuire în masă a trupelor”. Un alt expert militar a explicat pentru Sky News că “cu siguranță, ucrainenii se retrag din Kursk, aveau o porțiune de aproximativ 35 km din care să iasă, care s-a restrâns astăzi. Este posibil ca unii ucraineni să fi fost capturați – dar majoritatea au putut scăpa, nu sunt înconjurați”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.