Principalele argumente ale CCR:

  • Prin Hotărârea nr.32 din 6 decembrie 2024 CCR a anulat întregul proces electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României și a dispus ca întregul proces electoral să fie reluat în integralitate. Curtea a constatat că procesul electoral desfășurat în perioada septembrie–decembrie 2024 a fost viciat pe toată durata desfăşurării lui şi în toate etapele sale de multiple neregularităţi şi încălcări ale legislaţiei electorale care au distorsionat caracterul liber şi corect al votului exprimat de cetăţeni şi egalitatea de şanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul transparent şi echitabil al campaniei electorale şi au nesocotit reglementările legale referitoare la finanţarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esenţiale ale alegerilor democratice.
  • Curtea a făcut referire, în hotărârea menționată, la atingerile aduse principiilor democrației, statului de drept și suveranității, precum și dreptului de a alege și de a fi ales și a stabilit că statul are o responsabilitate pozitivă de a preveni orice interferență nejustificată în procesul electoral.
  • Curtea subliniază că procesul electoral pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 își are ca sursă de inițiere, organizare și desfășurare Hotărârea nr.32 din 6 decembrie 2024 (de anulare a alegerilor). Ca atare, chiar dacă este un nou proces electoral, acesta se înscrie în aceleași coordonate și aceeași paradigmă a asigurării succesiunii mandatului prezidențial dobândit în anul 2019.
  • În consecință, BEC, ținând seama de prevederile constituționale și legale referitoare la efectele actelor jurisdicționale ale Curții Constituționale, a dat eficiență caracterului general obligatoriu al hotărârii Curții, caracter care vizează nu numai soluția, ci și considerentele care sunt în legătură directă cu aceasta. Prin urmare, BEC nu a făcut altceva decât să aplice, printr-un raționament propriu, prevederile constituționale și considerentele interpretative de principiu ale Hotărârii nr.2 din 5 octombrie 2024 (prin care a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă) în situația particulară pe care a avut-o de analizat, ceea ce a condus la concluzia BEC potrivit căreia domnul Călin Georgescu nu îndeplinește condițiile de eligibilitate generale stabilite în titlul I din Constituție.
  • BEC și-a realizat judicios competența de a examina condițiile de înregistrare a unei candidaturi prin raportarea textelor constituționale, astfel cum au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale, la situația domnului Călin Georgescu.
  • Curtea subliniază că încălcarea acestora nu conduce la o sancționare perpetuă a persoanei prin prisma dreptului de a fi ales în funcția de Președinte al României. Aceste aspecte se analizează de la caz la caz și au o anumită temporalitate raportată la ciclicitatea alegerilor și la evaluarea respectării de către candidați a principiilor și valorilor constituționale.
  • Având în vedere cele expuse, Curtea constată că Decizia BEC nr.18D din 9 martie 2025 privind respingerea înregistrării candidaturii independente a domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 este în conformitate cu cadrul constituțional și legal incident, astfel că va respinge contestațiile formulate.

Decizia CCR, integrală, în fișierul atașat.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday