Un grup de circa 80 de bărbați înarmați, care purtau veste cu explozibili, au deturnat, marți, un tren în regiunea Belucistan, și au luat ostatice sute de persoane, în grupuri, pe care le-au dus într-o zonă montană greu accesibilă. Aceștia au tras direct asupra garniturii și, înainte de intrarea într-un tunel, au aruncat în aer o porțiune din calea ferată. Pe lângă armele folosite, rebelii aveau asupra lor și rachete și grenade, folosite pentru a lovi vagoanele.

Forțele Armate au transmis că marți au fost recuperați 168 de ostatici, iar astăzi 178. Trenul cu peste 400 de persoane la bord, dintre care 214 soldați și alți membri ai personalului de securitate, se deplasa de la Quetta, capitala regiunii Belucistan din sud-vestul țării, către orașul Peshawar din nord. Potrivit bilanțului prezentat de rebeli, de ieri până azi au fost executați 60 de ostatici, iar alte 40 de persoane, inclusiv 10 militari pakistanezi, și-au pierdut viața în timpul schimbului de focuri cu armata.

La misiunea de salvare au participat sute de militari, cu elicoptere. Trenul, cu nouă vagoane, a rămas blocat în tunel, iar zona a fost îngrădită de forțele de securitate. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat ferm asediul asupra trenului.

Atacul a fost efectuat de Armata de Eliberare Baloch (BLA), un grup etnic care se împotrivește de ani de zile guvernului central. Gruparea a spus că, în acest fel, vrea să forțeze eliberarea a prizonierilor politici și a activiștilor baloch. BLA pretinde că niciunul dintre luptătorii săi nu a murit și că nu toți ostaticii au fost eliberați, dar că a lăsat liberi copiii, femeile, bolnavii și civilii baloch.

Timp de zeci de ani, BLA a încercat să obțină independența și a lansat numeroase atacuri mortale, vizând adesea secții de poliție, căi ferate și autostrăzi. Autoritățile pakistaneze – precum și mai multe țări occidentale, inclusiv Marea Britanie și SUA – au desemnat grupul drept organizație teroristă. De la începutul anilor 2000, mii de persoane au fost date dispărute, iar gruparea este acuzată de tortură și execuții, acuzații pe care le neagă.

Surse: NBC, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday