Ministrul Apărării, Bill Blair, a făcut anunțul la finalul unei călătorii la Washington. Blair a subliniat și faptul că deja Canada este un partener important al SUA pentru securitatea continentului nord-american.Ottawa participă deja la programul de apărare aeriană comună al NATO și face parte din NORAD, o organizație înființată în cooperare cu Statele Unite, ce reprezintă un sistem de control aerospațial și avertizare aerospațială pentru America de Nord.
Donald Trump a semnat, săptămâna trecută, un ordin executiv pentru a începe planificarea unui scut antirachetă similar cu Iron Dome din Israel. Președintele american a cerut ca planul, care să fie întocmit în două luni, să vizeze un “scut de apărare antirachetă de nouă generație” conceput pentru a proteja împotriva rachetelor balistice, hipersonice și de croazieră avansate, inclusiv prin dezvoltarea de interceptoare spațiale.
Propunerea a stârnit critici cu privire la costul unui astfel de sistem și pentru faptul că acesta ar avea rază scurtă de acțiune, ceea ce îl face nepotrivit pentru apărarea împotriva rachetelor intercontinentale care reprezintă principalul pericol pentru Statele Unite.
De altfel, comentariile lui Blair cu privire la extinderea cooperării militare SUA-Canada vin în contextul în care legăturile dintre cele două țări se confruntă cu tensiuni profunde, din cauza amenințărilor lui Trump de a impune tarife mari.
Sursă: Barrons
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.