O analiză realizată de The Telegraph arată că dezinformarea rusă, care a fost principalul instrument al Kremlinului în strategia sa de influențare globală, a început să își piardă eficiența în fața unei tot mai mari transparențe și a măsurilor de combatere internaționale mai ferme. Campaniile de propagandă s-au intensificat după invazia din Ucraina din 2022, pe măsură ce Rusia a încercat să justifice acțiunile sale și să manipuleze opinia publică internațională, în special în cazul statelor în curs de dezvoltare și a celor neutre.

Incidente precum prăbușirea zborului Azerbaijan Airlines 8243, doborât de o rachetă Pantsir S-1, au subliniat contrastul dintre falsurile Kremlinului și realitatea din spatele acțiunilor sale. În fața refuzului Rusiei de a-și asuma responsabilitatea și de a împrăștia, în schimb, teorii conspiraționiste, reacțiile din partea țărilor afectate, cum ar fi Azerbaidjanul, precum și ale altor state, au fost ferme și au exercitat o presiune considerabilă asupra Moscovei. De asemenea, închiderea rutei de tranzit a gazelor dintre Rusia și Ucraina subminează controlul Moscovei asupra Transnistriei ocupate, iar Moldova devine un punct de frontieră crucial împotriva dezinformării rusești. 

În contrast, dezinformarea rusă a avut un impact mult mai mare în 2014 când, după prăbușirea zborului Malaysia Airlines 17, doborât de o rachetă în estul Ucrainei, aflat sub control rus, Kremlinul a reușit să manipuleze opinia internațională. Un alt exemplu clar este masacrul de la Bucea, din martie 2022, în care forțele ruse au ucis sute de civili neînarmați. Descriind masacrul ca pe “o provocare regizată de Ucraina pentru a obține arme occidentale”, Rusia a stârnit incertitudine în rândul partenerilor săi anti-occidentali. Aceasta a permis Rusiei să evite izolarea internațională și să amortizeze impactul sancțiunilor.

Cu toate acestea, există semne clare că dezinformarea rusă începe, în prezent, să își piardă efectul, subliniază Telegraph. Sprijinul din partea Occidentului și al organizațiilor internaționale pentru a contracara campaniile de dezinformare, prin instrumente precum verificarea faptelor și educația media, au început să diminueze impactul manipulării. Totodată, răspunsurile ferme din partea unor companii și guverne internaționale, inclusiv suspendarea unor rute aeriene către Rusia, au semnalat o schimbare majoră în dinamica globală, în care dezinformarea rusă nu mai reușește să își atingă obiectivele de a inflența opinia publică și de a adânci diviziunile internaționale.

The Telegraph subliniază că, pe măsură ce încrederea în sursele oficiale rusești scade, iar adevărul despre acțiunile Rusiei devine tot mai greu de ascuns, Kremlinul se confruntă cu un dublu eșec – unul, legat de incapacitatea de a manipula eficient opinia globală, și altul, legat de pierderea autorității în fața propriilor parteneri și susținători. Această deconspirare a campaniei de dezinformare rușești ar putea duce la o schimbare semnificativă în modul în care lumea percepe Rusia și acțiunile sale în conflictul cu Ucraina, a conchis Telegraph.

Sursă: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday