Potrivit unor analize geologice publicate în revista Archaeology International, pietrele aduse pe câmpia Salisbury, din comitatul Wiltshire, au fost transportate sute de kilometri, cu unelte primitive, cel mai probabil, cu un scop unificator. Pietrele au fost aduse în zonă în urmă cu aproximativ 5.000 de ani.  

“Faptul că toate pietrele sale provin din regiuni îndepărtate, ceea ce îl face unic printre cele peste 900 de cercuri cu pietre din Marea Britanie, sugerează că Stonehenge ar fi putut avea un scop atât politic, cât și religios – ca monument de unificare pentru popoarele din Marea Britanie, sărbătorind legăturile lor eterne cu strămoșii lor și cu cosmosul”, a declarat Mike Parker Pearson, cercetător principal și arheolog la University College London.

Ansamblul Stonehenge este un monument neolitic din Anglia, format din patru cercuri construite din pietre. Deși nu se știe rolul acestuia, arheologii consideră că fermierii din acele vremuri se adunau în zonă pentru a sărbători solstițiul de iarnă. 

În vară, o altă echipă de cercetători de la Universitatea Aberystwyth a arătat că piatra de altar, aflată în interiorul ansamblului Stonehenge, provine din nord-estul Scoției, nu din vestul Țării Galilor, cum se credea anterior. Acest lucru ar putea explica poziția orizontală în care este așezată, fiind asemănătoare cu cercurile de piatră “culcate” care se găsesc doar în zona respectivă a Scoției. 

Sursă: Sky News

Foto: OneWalker | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday