Anunțul oficial a fost făcut chiar de Consiliul Uniunii Europene:

Concomitent, Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, și o susținătoare de ani de zile a admiterii României în spațiul Schengen, a salutat decizia:

Aflat la Bruxelles, ministrul român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că votul Parlamentului European este în favoarea intrării României și Bulgariei în Spațiul Schengen, însă a subliniat că ședința de joi a miniștrilor de interne și justiție din țările UE “este complicată și din cauza evoluțiilor din Orientul Mijlociu, Siria în special, care vor avea impact asupra zonei de migrație. Mă aștept să fie discuții în acest sens, dar suntem pregătiți”. Ministrul a făcut referire la situația declanșată recent în Siria, după căderea regimului Bashar al-Assad, care a fost urmată de bombardamente puternice ale Israelului în regiune.

Ministrul a mai adăugat că scopul major al eforturilor de aderare la Spațiul Schengen, făcute timp de ani de zile, este dispariția cozilor de la frontiere – “Pentru asta am luptat, să redăm cetățenilor români ceea ce li se cuvine. Avem una dintre cele mai bine pregătite poliții de frontieră. E o ședință pentru care ne-am pregătit sub toate aspectele. Sper să fie ultima bătălie. Nu este nimic încheiat până se va lua decizia. Asigur pe toată lumea, noi am făcut tot ceea ce ține omenește de noi pentru a face asta posibil” a mai declarat Cătălin Predoiu pentru reporteri.

Deja, în urma unui vot desfășurat miercuri în parlamentul Olandei, guvernul acestei țări a dat undă verde primirii României și Bulgariei în zona de liberă circulație, în ciuda unei tentative eșuate de blocare a acestei decizii din partea unui politician extremist.

Amintim că, în primăvară, România a intrat în Spațiul Schenghen cu frontierele maritime și aeriene, iar în această toamnă, Austria a renunțat la obiecțiile privind integrarea deplină a României, declarându-se “mulțumită de progresele în combaterea imigrației ilegale și de sporirea securității la frontiere”. În aceste condiții, a permis intrarea României în Spațiul Schengen și cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie 2025, cu condiția de a defășura controale aleatorii la granițe, timp de șase luni. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday