“Marijuana dă dependență și duce la alte droguri. Atunci când ești drogat – iar eu chiar am fost drogat – nu mai gândești normal. Este greu să accepți cât de rău a devenit comportamentul tău, dar eu am ales să recunosc că m-am comportat ca un nemernic. Legalizarea marijuanei în Canada și SUA este una dintre cele mai mari greșeli din toate timpurile”, a declarat Elton John într-un interviu pentru Time.
“Atunci când te droghezi, iei decizii îngrozitoare. Mă supără cu adevărat când mă gândesc câți oameni am rănit de-a lungul vieții din această cauză”, a mai spus artistul.
Elton John a renunțat la consumul de droguri în 1990, la sfatul medicilor, iar de atunci a ajutat mai multe celebrități să se recupereze din lupta cu dependența. În Canada, canabisul este legal pentru adulți, cu anumite restricții, inclusiv în privința cantității pe care oamenii o pot deține și distribui, încă din 2018. În SUA, multe state, inclusiv California, au legalizat canabisul pentru uz medicinal sau recreațional, deși la nivel federal acesta rămâne ilegal.
Sursă alternativă: The Guardian
Foto: blurf | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.