Într-o mișcare unitară, ce reflectă poziția prestigioasei publicații financiare în probleme globale, Boardul editorial al Financial Times trece în revistă experiența anulării alegerilor prezidențiale din România, precum și similitudinile cu agresiunea hibridă a Rusiei în Moldova. Arată că există riscul ca un populist extremist să atragă și mai multe voturi atunci când alegerile vor fi reluate, în semn de protest față de anularea votului din decembrie. “Cu toate acestea, acționând așa cum a procedat, instanța constituțională din România nu a făcut decât să mențină regulile statului de drept în cadrul procesului electoral“, într-o situație despre care Boardul FT spune că “nu exista nicio opțiune prea bună“.
Concomitent, Financial Times a publicat o amplă analiză a manipulării alegerilor prin intermediul TikTok, similitudinile cu atacul hibrid al Rusiei la alegerile din Moldova și, separat, încă un material despre grupul de mercenari ai lui Horațiu Potra, pe care îl numește “mercenarul în stil Wagner, care plănuia tulburări în România“.
Ieri, și Boardul editorial al publicației The Guardian a avut o luare de poziție cu concluzii similare.
Punctul de vedere al Financial Times, integral, despre anularea alegerilor prezidențiale din România:
“Chiar și într-o săptămână de evoluții uluitoare pe tot mapamondul, decizia României de a anula alegerile prezidențiale, cu doar două zile înainte de scrutin, iese în evidență. Pasul controversat a urmat acuzațiilor conform cărora Rusia a folosit TikTok pentru a-l sprijini pe extremistul de dreapta, Călin Georgescu, care părea un candidat marginal dar a câștiga votul din primul tur, un rezultat anulat de instanța constituțională.
Informațiile din jurul campaniei pro-Georgescu încă ies la iveală. Cu toate acestea, deși decizia Curții Constituționale a fost criticată de unii ca fiind antidemocratică, ea nu a putut ignora rapoartele autorităților române cu privire la activități care aveau asemănări alarmante cu campaniile de influențare ruse din Republica Moldova și din alte părți.
Victoria în primul tur a lui Georgescu a fost ea însăși extraordinară. Necunoscut la nivel de mase, el a trecut de la un scor cu o singură cifră în sondaje pentru cea mai mare parte a campaniei la 23% din voturi, în primul tur. Accesul său la funcția de președinte, o funcție cu rol în relațiile militare și externe, ar avea implicații îngrijorătoare pentru România, dar și pentru aliații săi.
De meserie agronom, în vârstă de 62 de ani, Georgescu și-a exprimat sprijinul față de foștii lideri fasciști ai României și a criticat angajamentele țării față de UE și NATO, inclusiv amplasarea unei baze militare care găzduiește un sistem american de apărare antirachetă balistică (n.r. – scutul de la Deveselu). El l-a lăudat pe Vladimir Putin, pe care îl consideră “un patriot” care “își iubește țara” și a sugerat că ajutorul românesc pentru Ucraina ar trebui să înceteze.
Atât Moscova, cât și Georgescu au negat orice legătură; candidatul spune că singura lui relație este “cu poporul român și cu Dumnezeu”. Ascensiunea sa târzie poate fi explicată parțial prin sprijinul primit de la un alt candidat de extremă dreapta, descalificat de instanța constituțională (n.r. – Diana Șoșoacă). Mesajele sale populiste lansate într-o campanie susținută doar pe rețelele de socializare – pentru care Georgescu a declarat că nu a cheltuit bani – au rezonat, de asemenea, în mod clar cu mari secțiuni ale societății românești, dezamăgite de partidele de stânga și de dreapta, care s-au succedat la putere după căderea comunismului.
Dar rapoartele Ministerului de Interne și cele ale serviciilor de informații, desecretizate săptămâna trecută, au detaliat ceea ce a fost descris drept o campanie coordonată a Rusiei în beneficiul lui Georgescu, inclusiv prin “atacuri cibernetice, scurgeri de informații și sabotaj”. Mesajele sale de pe TikTok și alte platforme de socializare ar fi fost amplificate de o rețea de peste 100 de influenceri plătiți, cu un total de aproximativ 8 milioane de urmăritori. Aproximativ 25.000 de conturi TikTok “au devenit foarte active cu două săptămâni înainte de alegeri”; 800 dintre ele au fost în mare parte latente de când au fost create, în 2016. TikTok a negat că ar fi făcut ceva ilegal.
Este regretabil că a trebuit să intervină Curtea Constituțională în procesul electoral al României. Cu toate acestea, eșecurile anterioare evidente ale organelor de supraveghere electorale, juridice și chiar al mass-media de a preveni ceea ce se întâmplă acum au lăsat autorităților puține opțiuni bune.
Anularea scrutinului a adus acuzații de la unii români, dar și de la Moscova, că sistemul politic a blocat în mod deliberat un candidat radical care nu i-ar fi convenit. În timp ce românii vor avea șansa de a-și exprima din nou votul anul viitor, există riscul ca un populist extremist să atragă atunci un vot de protest și mai mare. Cu toate acestea, acționând așa cum a procedat, instanța constituțională din România nu a făcut decât să mențină regulile statului de drept în cadrul procesului electoral
Experiența României ar trebui să declanșeze alarme și în alte părți ale Europei. Partidele radicale sunt deja pricepute în a amplifica nemulțumirile alegătorilor față de partidele tradiționale de centru cu privire la diferite probleme, de la imigrație și până la cele referitare la creșterea costurilor traiului de zi cu zi. Dar România și Moldova sunt doar ultimele țări în care rețelele sociale s-au dovedit numai bune de a fi exploatate de către actori externi, care încearcă să încline balanța în favoarea candidaților preferați.
Platformele trebuie să înăsprească moderarea conținutului politic, așa cum prevede legislația UE. Vechile reguli privind finanțarea partidelor și publicitatea electorală trebuie actualizate urgent pentru a face față noii realități – altfel instanțele constituționale și din alte părți s-ar putea confrunta în curând cu dileme similare cu cele ale României”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.