Brie Pegum, directoarea globală de produs a companiei chineze, a fost audiată marți în Parlamentul European cu privire la rolul jucat de TikTok în alegerile din România. Ea a admis că platforma a înlăturat “rețele” de sute de mii de conturi, una dintre ele afiliată publicației rusești Sputnik, dar abia vineri, 29 noiembrie, la cinci zile după primul tur al alegerilor prezidențiale și cu puțin timp înainte de cele parlamentare.
Pegum a susținut că TikTok s-ar fi ocupat de moderarea conținutului politic legat de alegerile din România înainte de scrutin și că ar fi găsit 66 de mii de conturi false și 10 milioane de urmăritori falși, care au fost eliminate, înainte de alegeri. Totuși, a admis că alte trei rețele, dintre care cea asociată Sputnik, care avea 140 de mii de urmăritori, au fost blocate ulterior. La acestea se adaugă un cont cu 299 de mii de urmăritori, asociat partidului de extremă dreapta AUR.
Răspunsurile oficialului TikTok nu i-au mulțumit pe parlamentarii europeni, iar discuțiile au fost extrem de tensionate. Ei au acuzat că rezultatele lui Georgescu au fost obținute ilegal, în mare parte datorită faptului că a fost favorizat de Tiktok, și al interferențelor străine, mai ales din partea Rusiei, precum și prin “cumpărarea” unor influenceri și a unor conturi false care să-l promoveze.
Europarlamentarul german Alexandra Geese a cerut platformei chineze o transparență mai mare privind modul în care au fost identificați boții, iar Laura Ballarin (Spania) a declarat pentru Euronews că TikTok a făcut “zero autocritică și nici nu a răspuns solicitării de a publica regulile pe care le au moderatorii de conținut”. Europarlamentara franceză Valérie Hayer a cerut audierea directorului general al TikTok în fața Parlamentului: “Am făcut o solicitare oficială președintelui Metsola. Algoritmii nu trebuie să influențeze niciodată campaniile noastre electorale. Nu există democrație fără corectitudine”, a scris ea pe X.
Comisiei Europeană, care este singura autoritate ce poate suspenda sau amenda marile platforme sociale în țarile UE, a precizat în cadrul audierilor că ancheta asupra situației este în desfășurare și că compania chineză are termen până pe 13 decembrie pentru a răspunde altor chestiuni încă nelămurite. “Va trebui să evaluăm rezultatul înainte de a ajunge la o poziție”, a declarat reprezentantul executivului european.
Specialiștii atribuie succesul lui Georgescu, care a ieșit pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale, unei combinații de sute de conturi false și conținut inexplicabil viralizat pe rețeaua chineză, în condițiile în care acesta susține că nu a plătit niciun leu pentru acest tip de promovare.
Anterior, autoritățile române au cerut Comisiei Europene să investigheze dacă TikTok respectă legislația UE care obligă platformele să asigure integritatea proceselor electorale, precizând că TikTok a întrerupt orice comunicare cu toate instituțiile publice din România cu săptămâni înainte de alegeri.
Surse alternative: Financial Times, Politico, Euronews, ABC News
Foto: Tomasz Smigla | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.