Ministrul Muncii a declarat că zilele libere vor putea fi folosite de angajați în situații de urgență meteorologică, pentru a nu mai fi nevoiți să meargă la serviciu și să-și pună viața sau sănătatea în pericol. Proiectul a fost pregătit de guvern după inundațiile devastatoare din octombrie, înregistrate în regiunea Valencia, care s-au soldat cu peste 220 de victime.
Ministrul a explicat că, în cazul în care autoritățile emit o alertă legată de un posibil risc, atunci oamenii trebuie să nu se mai deplaseze la locurile de muncă. O măsură suplimentară luată de guvern este ca, după cele patru zile de concediu, firmele să reducă programul de lucru și în a cincea.
The Guardian notează că mai multe firme au fost aspru criticate de opinia publică, pentru că pe 28 octombrie și-au chemat angajații la lucru, deși era în vigoare o alertă Cod Roșu de precipitații. Angajatorii s-au scuzat, spunând că au primit prea târziu atenționări și recomandări de la autorități, prin intermediul serviciului de alertă pe mobil.
În studiile de până acum, cercetătorii au arătat că precipitațiile extreme sunt mai frecvente și mai intense din cauza schimbărilor climatice. Cele mai afectate regiuni sunt Europa, cea mai mare parte a Asiei și centrul și estul Americii de Nord.
Sursă: The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.