Mai multe publicații ruse, printre care Ria Novosti și Tass au notat ascensiunea lui Călin Georgescu încă de aseară, după ce l-a depășit pe Marcel Ciolacu. “Premierul Ciolacu și susținătorul unei alianțe cu Rusia, Georgescu, avansează în turul doi al alegerilor, după procesarea a 75,6% din buletinele de vot”, a nota RIA Novosti într-un mesaj publicat aseară pe Telegram.
În această dimineață, Tass a venit cu o actualizare a situației din România, după numărarea a 98% din voturi, și a subliniat că Georgescu, candidatul aflat pe primul loc pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, “a fost criticat pentru opiniile sale naționaliste, fiind reticent față de participarea României la NATO și pledând pentru normalizarea relațiilor cu Rusia.” De asemenea, agenția rusă a scris și că “succesul său electoral pare că se datorează unei campanii de succes pe TikTok”.
Tass a notat că Georgescu a făcut pentru scurt timp parte din AUR și că George Simion a salutat faptul că “un candidat suveranist independent intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România”.
Surse: Tass, RIA Novosti
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.