În studiul, publicat în revista științifică Alzheimer’s Association, a fost urmărită legătura dintre administrarea medicamentelor cardiovasculare timp de cel puțin cinci ani și riscul de apariție al demenței. Pentru a realiza cercetarea, au fost analizate datele a peste 960 de mii de persoane, de către o echipă de la Institutul Karolinska și Universitatea Lund din Suedia.
Mai exact, cercetătorii au analizat impactul administrării de medicamente pentru hipertensiune, reglarea nivelului colesterolului, subțierea sângelui și al celor folosite pentru a trata insuficiența cardiacă (diureticele). Astfel, utilizarea unuia dintre aceste medicamente pe o perioadă lungă a fost asociată cu un risc de a dezvolta demență cu până la 25% mai mic. Totodată, administrarea mai multor medicamente a avut un efect și mai benefic, decât în cazul folosirii unui singur medicament. Cercetătorii au subliniat că studiul nu dovedește o relație cauzală între acest tip de medicamente și dezvoltarea demenței, însă arată în mod clar că o inimă cu probleme poate deschide calea către declinul cognitiv.
Totuși, cercetătorii au descoperit și că un alt tip de medicament pentru inimă, antiagregantele plachetare, au efectul opus. Acestea previn formarea cheagurilor de sânge și, implicit, declanșarea accidentelor vasculare cerebrale și au fost asociate cu o creștere de până la 25% a riscului de demență. Cercetătorii cred că acest lucru se întâmplă din cauză că astfel de medicamente favorizează apariția sângerărilor mici de la nivelul creierului, numite microhemoragii cerebrale.
Pe lângă acestea, au observat că toate medicamentele pentru tratarea bolilor cardiovasculare despre care s-a arătat că au efecte benefice, dar luate pe termen scurt, au efecte opuse, fiind asociate cu o creștere a riscului de demență de aproximativ 30%. Motivul ar putea fi folosirea medicamentelor prea târziu, astfel încât nu mai pot proteja capacitatea cognitivă.
Sursă: Science Alert
Foto: David Watkins | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.