Datele au fost transmise de Oficiului Național de Statistică (ONS), care arată că majorarea inflației este determinată de creșterea prețului la energie. Totuși, aceasta este peste așteptările experților care estimau că rata inflației va fi de maxim 2,2% în octombrie. 

ONS a arătat că scumpirea gazului și electricității a fost compensată parțial de scăderea prețului la petrol, care a redus costurile de transport și pe cele cu materiile prime ale întreprinderilor. De asemenea, la limitarea majorării inflației a contribuit și scăderea prețului biletelor la teatru și la concerte. 

În septembrie, inflația a scăzut neașteptat la 1,7%, sub ținta Băncii Angliei, pentru prima dată din 2021. Totuși, rezultatele înregistrate în luna octombrie vor duce, probabil, la decizia experților financiari britanici de a nu mai reducerea rata dobânzii până anul viitor. De altfel, creșterea de acum a fost cea mai mare majorare a inflației de la o lună la alta din octombrie 2022.

The Guardian subliniază că consumatorii britanici au fost mai afectați decât cei din alte state de creșterea prețurilor, în ultimii trei ani. Conform datelor înregistrate anterior, din ianuarie 2021 până în mai 2024, prețurile de consum din Regatul Unit au crescut cu 22,8% în total, comparativ cu 20,9% în Germania, 18,8% în SUA și 16,6% în Franța.

Surse: Reuters, The Guardian

Foto: 1000words | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday