OMV a anunțat că a primit o notificare de la Gazprom, prin care compania rusească a avertizat că oprește complet livrările de gaze către Austria, începând de sâmbătă dimineață, la ora 5.00. Anterior, OMV a cerut Gazprom să livreze gaze în valoare de 230 de milioane de euro, în baza unei decizii a Curții Internaționale de Arbitraj, și a avertizat că nu va mai plăti alte livrări de gaze până la închiderea acestei datorii.

Austria se aproviziona în proporție de 98% din Rusia, fiind, alături de Ungaria și Slovacia, printre ultimele țări UE care importau gaze de la ruși, după debutul invaziei din Ucraina.

Într-un mesaj pentru populație, cancelarul Karl Nehammer a declarat că țara sa are aprovizionarea asigurată, depozitele sunt pline și “nimeni nu va îngheța”, pentru că Austria va importa gaze din Italia, Germania și Olanda, țări care au amenajat terminale de mare capacitate pentru gaze lichefiate, imediat după începerea războiului.

“Nu vom fi șantajați și nu vom fi aduși în genunchi”, a mai spus Nehammer, care a acuzat Gazprom că nu și-a îndeplinit obligațiile de livrare pentru a exercita presiuni asupra Austriei să se opună sancțiunilor UE împotriva Rusiei.

Pe de altă parte, Ucraina a avertizat și Ungaria și Slovacia, că va opri de la 1 ianuarie 2025 tranzitul de gaze rusești prin conductele de pe teritoriul său.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday