Financial Times arată într-o analiză că perioada până la învestirea lui Trump reprezintă o fază crucială pentru războiul dintre Moscova și Kiev. Ucrainenii încearcă să-și consolideze apărarea și pozițiile, în cazul în care vor fi nevoiți să negocieze cu Moscova, la presiunile președintelui ales al SUA.
În ultimele luni, Rusia și-a intensificat atacurile, în timp ce forțele ucrainene nu au reușit să mențină linia în est, unde trupele inamice avansează mai rapid decât în oricare alt moment al războiului. Oficialii ucraineni au recunoscut că apărarea lor “se prăbușește” din cauza lipsei de personal și, se așteaptă ca ofensiva rusă să ia amploare. Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a declarat pentru FT că mai mult personal medical este trimis pe frontul de est, anticipând lupte grele în perioada următoare, “în special în sud și est”.
O luptă se prefigurează și în regiunea Kursk din Rusia, unde Ucraina a întreprins o incursiune surpriză în august. Rusia pregătește o forță de aproximativ 50 de mii de soldați, inclusiv trupe din Coreea de Nord, pentru a încerca să respingă trupele ucrainene, potrivit președintelui Volodimir Zelenski și oficialilor occidentali.
Trump a promis să “pună capăt războiului în 24 de ore” după preluarea mandatului și a criticat ajutorul militar al SUA pentru Ucraina. În paralel, Vladimir Putin s-a arătat deschis negocierilor, ceea ce a ridicat suspiciuni că președintele ales al SUA ar putea propune un acord favorabil Moscovei. Totuși, dacă Ucraina reușește să oprească ofensiva Rusiei și să preia inițiativa până când Trump va prelua oficial mandatul, pe 20 ianuarie, oficialii ucraineni consideră că ar putea să-l convingă pe președintele ales să îi susțină.
În Kursk, Rusia încearcă să recupereze cel puțin orașul Sudja, unde Ucraina și-a stabilit un comandament militar, dacă nu chiar întreaga regiune aflată sub control ucrainean, înainte de învestirea lui Trump, potrivit Centrului pentru Strategii de Apărare (CDS).
Cei zece mii de soldați nord-coreeni recent desfășurați alături de trupele ruse ar putea înclina balanța în favoarea Moscovei în regiunea Kursk. Pierderea regiunii l-ar putea priva pe Zelenski de un avantaj semnificativ în eventualele negocieri cu Moscova, pe care a spus că le va începe doar dacă Rusia își retrage toate trupele din Ucraina. În schimb, Putin, a cărui armată a făcut progrese constante în ultimele luni, s-a arătat interesat de negocieri doar dacă Kievul acceptă toate cerințele sale, inclusiv extinderea ocupației rusești asupra celor șase regiuni din estul și sudul Ucrainei.
Din august, Rusia a capturat peste 1.200 de km pătrați în Ucraina, de două ori mai mult decât teritoriul deținut de trupele ucrainene în regiunea Kursk, conform datelor Deep State (grup ucrainean de monitorizare a războiului, afiliat Ministerului Apărării).
În mai multe puncte fierbinți de-a lungul liniei frontului de 1.000 km, trupele ucrainene suportă atacuri aeriene și terestre rusești neîncetate. Un comandant al unei unități de artilerie lângă Kurahove, unde luptele sunt cele mai intense, a declarat luni pentru FT că trupele ruse atacă “din trei direcții”. Kurahove și orașul Pokrovsk, aflat la 40 de km, sunt ambele noduri logistice critice pentru armata Ucrainei și sunt, în mare parte, distruse. CDS estimează că, până în decembrie, “linia frontului se va deplasa probabil cu 30-35 km spre vest, față de poziția actuală”.
Generalul-maior Dmitro Marcenko a declarat luna trecută că frontul de est „se prăbușește” din cauza lipsei de muniție și personal: “Oamenii sunt epuizați. Pur și simplu nu pot să mențină linia fronturilor”. Personalul, mai ales infanteria, rămâne cea mai mare provocare pentru Ucraina, conform comandanților și analiștilor. De aceea, Ucraina plănuiește să recruteze încă 160 de mii de trupe în perioada noiembrie – februarie, iar Consiliul Național de Securitate și Apărare consideră că acest lucru va reface unitățile militare la aproximativ 85% din necesar.
Analiză integrală pe Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.