Informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al partidului Uniunea Creștin Democrată (CDU), aflat în opoziție. Acesta a spus că CDU, alături de social-democrați (SPD, în care este și Olaf Scholz) și verzi (cele două partide au rămas în guvern după retragerea FDP) au căzut de acord pentru convocarea alegerilor anticipate pe data de 23 februarie. Președintele Germaniei trebuie să decidă acum dacă este sau nu de acord cu propunerea, însă acest pas este considerat o formalitate.
Conform planului convenit de SPD și CDU, cele mai mari două partide din Bundestag, Scholz va solicita un vot de încredere pe 16 decembrie, urmând ca alegerile să fie organizate în februarie. Inițial, planul era ca votul de încredere să fie cerut pe 15 ianuarie, iar alegerile să aibă loc în martie. Conform FT, CDU a contestat aceste date, invocând nevoia de a organiza alegeri mai devreme pentru a evita o perioadă lungă de incertitudine.
Germania a intrat într-o criză politică, săptămâna trecută, după ce cancelarul Scholz l-a demis pe ministrul de Finanțe, Christian Lindner, liderul partidului FDP, din coaliția de guvernare, în urma unei dispute politice pe tema unei găuri de miliarde de euro din buget. Astfel, FDP s-a retras din coaliție, care a rămas astfel fără majoritate parlamentară. Mâine, Scholz se va adresa parlamentului pentru a anunța oficial data votului de încredere ce trebuie acordat guvernului de către parlament. Dacă, în urma votului, rezultatele nu vor fi favorabile, atunci cancelarul va cere președintelui să dizolve parlamentul și astfel vor fi convocate alegeri anticipate.
Sondajele sugerează că Friedrich Merz, liderul alianței conservatoare de opoziție CDU/CSU, este favorit să câștige alegerile, însă Scholz și-a exprimat duminică încrederea că poate câștiga. Cancelarul a argumentat că a sfidat și în trecut cifrele proaste ale sondajelor, înainte de a-și prelua actualul mandat, în 2021. De asemenea, a spus că se așteaptă ca partidul său să-l susțină să candideze pentru un alt mandat.
Surse: Financial Times, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.