Publicațiile americane scriu, citând informații furnizate de persoane citate sub protecția anonimatului, că Volodimir Zelenski l-a sunat, miercuri, pe Donald Trump să-l felicite pentru victoria în alegerile prezidențiale, iar pe parcursul discuției, acesta din urmă i-a înmânat telefonul lui Elon Musk. Cei doi se aflau la Mar-a-Lago, clubul și reședința lui Trump din Florida. O sursă CNN a precizat că întreaga discuție a durat șapte minute, a fost una cordială și pozitivă, nu s-au discutat chestiuni politice, iar Zelenski i-a mulțumit lui Musk pentru furnizarea de internet din satelit către Armata Ucraineană, prin rețeaua sa Starlink.

Președintele ucrainean a scris pe rețeaua X că l-a sunat să-l felicite pe Trump, chiar miercuri, când a devenit clar că a câștigat alegerile prezidențiale: Am convenit să menținem un dialog strâns și să ne promovăm cooperarea. Leadershipul Statelor Unite este vital pentru lume și pentru o pace justă”. 

CNN amintește că, în campania electorală, Trump a lăsat să se înțeleagă că, în cazul revenirii sale la Casa Albă, va regândi ajutorul militar pentru Ucraina și că ar putea face presiuni pentru ca statul să încheie un armistițiu cu Rusia.

De cealaltă parte, Musk, al cărui grup politic de susținere pentru Trump a cheltuit peste 118 milioane de dolari în acest an, s-a propus să conducă un organism responsabil de reducere a cheltuielilor, care să funcționeze sub umbrela următorului guvern federal. De asemenea, pe fondul susținerii arătate de miliardar viitorului președinte, capitalizarea de piață a Tesla a crescut și a încheiat ședința de tranzacționare de vineri la peste o mie de miliarde de dolari. Valoarea acțiunilor a crescut cu 29% în această săptămână. 

CNN mai pune în vedere că, în primele luni de război, Armata Ucraineană a beneficiat gratuit de serviciile Starlink, după care au apărut informații că acestea au fost restricționate în zone precum Crimeea. În vara anului trecut, Pentagonul a clarificat că va plăti pentru ca armata să continue să beneficieze de internetul din satelit.

La toate acestea se adaugă o investigație publicată de The Wall Street Journal în urmă cu două săptămâni, potrivit căreia miliardarul american a păstrat un contact regulat cu Vladimir Putin, începând cu sfârșitul lui 2022. Aceste dezvăluiri au stârnit noi îngrijorări la Washington, în condițiile în care companiile lui Musk au contracte cu Pentagonul și cu agențiile americane de informații. Miliardarul nu a comentat la ancheta WSJ, în timp ce Kremlinul a comunicat că el și Putin au avut o singură discuție telefonică, despre explorarea spațiului și despre tehnologiile viitorului.

Surse: CNN, The New York Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday