Întâlniți la Budapesta pentru două zile de discuții găzduite de premierul Ungariei, Viktor Orbán, un susținător deschis al lui Trump, celor 27 de șefi de stat și de guvern ai UE li s-a alăturat joi și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Ei au încercat să proiecteze unitatea, cerându-i lui Donald Trump să mențină sprijinul SUA pentru Ucraina și să evite un război comercial cu UE, prin impunerea unor tarife de import mari.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că blocul trebuie să-și mențină unitatea, așa cum a făcut-o în timpul pandemiei și al crizei energetice provocate de invazia rusă în Ucraina. “Este în interesul nostru al tuturor, ca autocrații acestei lumi să primească un mesaj foarte clar, că statul de drept este mai important decât dreptul forței”, a mai spus ea, exprimându-și speranța că SUA nu vor opri ajutorul pentru Ucraina.
Dar cel care a ieșit în evidență a fost președintele francez, Emmanuel Macron, care a spus că Europa trebuie să-și afirme independența față de SUA și să-și apere interesele față de cele ale rivalilor geopolitici într-un “moment decisiv”. Europa trebuie să preia controlul asupra propriei istorii, a spus Macron. “Vrem să citim istoria scrisă de alții – războaiele lansate de Vladimir Putin, alegerile din SUA, alegerile tehnologice sau comerciale ale Chinei – sau vrem să ne scriem noi propria noastră istorie? Pentru mine, este simplu. Lumea este formată din ierbivore și carnivore. Dacă decidem să rămânem erbivore, atunci carnivorele vor câștiga și vom ajunge o piață pentru ele. Am putea, cel puțin, să alegem să devenim omnivore. Nu vreau să fiu agresiv, dar trebuie să știm să ne apărăm pe toate aceste subiecte”, le-a spus Macron celorlalí lideri europeni, la Budapesta.
Victoria lui Trump aduce mari incertitudini pentru UE, într-un moment în care oricum Franța și Germania sunt sub asaltul partidelor extremiste, care ar putea fi încurajate de victoria lui Trump în SUA. Dar, în Germania, coaliția de guvernare s-a prăbușit, iar Franța este guvernată de un executiv minoritar, cu sprijin discret din partea extremei drepte.
Analiștii Eurointelligence au scris că “Europa nu este pregătită pentru impactul economic al unui război comercial cu SUA, sau de o întoarcere cu 180 de grade în cazul Ucrainei”. Alți analiști au sugerat că Trump s-ar putea dovedi “electroșocul” de care UE avea nevoie.
Zelenski a spus că la întâlnirea de joi este nevoie urgentă de o abordare a “păcii prin forță”, eventuale concesiile făcute Moscovei fiind inacceptabile pentru Ucraina și sinucigașe pentru Europa.
Surse: Politico, The Guardian
Foto: X/@PM_ViktorOrban
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.