Al treilea cel mai mare producător de automobile din Japonia a declarat că va reduce costurile cu 2,6 miliarde de dolari și și-a revizuit în scădere cu 70% previziunile privind profitul pe 2024. 

FT observă că Nissan nu reușește să țină pasul cu cererea în creștere de vehicule hibride și electrice, de care au beneficiat adversarii de la Toyota și Honda. Directorul general, Makoto Uchida, a afirmat că întreprinderea nu a anticipat creșterea popularității mașinilor hibride în SUA. În acest context, mai mulți producători auto se confruntă cu scăderea vânzărilor, din cauza concurenței de chinezi cu vehicule electrice și hibride plug-in. Alte companii, precum Volkswagen și Stellantis, au recurs deja la reduceri majore ale activității sau chiar la restructurări. 

Directorul Nissan va renunța voluntar la 50% din salariul său, începând cu luna aceasta, iar alți directori vor fi nevoiți, de asemenea, să accepte reduceri salariale. În plus, Nissan își va opri 20% din capacitațile de producție, își va modifica modelul de proiectare astfel încât să reducă termenul de dezvoltare a unei noi mașini la 30 de luni, va vinde 10% din participația sa (34%) de la Mitsubishi Motors și va intra într-un parteneriat cu Honda pentru a dezvolta vehicule electrice. 

Surse: FT, Reuters

Foto: Pimpam Pix | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday