Cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron au susținut miercuri dimineață un apel telefonic pentru a discuta posibilele efecte ale revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat că cei doi au promis că vor colabora și mai strâns în viitor, “pentru o Europă mai unită, mai puternică, mai suverană”, dar “în cooperare cu SUA și apărând interesele și valorile noastre”, a scris Macron pe X.

Miniștrii apărării din ambele țări s-au și întâlnit miercuri, în contextul în care, de acum, implicarea SUA în susținerea Ucrainei devine o mare necunoscută. Deutsche Welle, care subliniază atitudinea ostilă a lui Donald Trump față de NATO, observă și faptul că, în primul său discurs ca președinte ales, acesta nu a spus niciun cuvânt despre aliații internaționali ai SUA, singura referire la viitoarea politică externă fiind aceea că “nu intenționează să declanșeze niciun fel de războaie”.

După întâlnirea cu omologul său fracez, Boris Pistorius, ministrul german al Apărării a spus că “perspectiva politică a noului președinte al SUA diferă de cea a predecesorilor săi, iar noi trebuie să gestionăm această situație, să ne pregătim pentru ea și să subliniem eforturile pe care le facem deja. Este probabil ca atenția Washingtonului să se îndrepte mai mult către regiunea Indo-Pacific, unde China este văzută ca un rival strategic cheie. Făcând asta, SUA vor putea face mai puțin în Europa. Trebuie să umplem acest gol pentru a fi mai credibili în ceea ce privește descurajarea”, a adăugat Pistorius.

Atât Franța, cât și Germania vor atinge abia anul acesta ținta NATO de 2% din PIB pentru apărare.

Întâmplător sau nu, tot miercuri, cabinetul german a aprobat planul unei forme de recrutare în masă pentru serviciul militar voluntar, începând cu 2025. Proiectul de lege prevede un chestionar care va fi obligatoriu pentru tinerii de 18 ani (inclusiv pentru fete), care își vor declara astfel interesul sau dezinteresul de a servi în armată ca voluntari plătiți.

Germania, care a desființat serviciul militar obligatoriu în 2011, încearcă astfel să evite reintroducerea acestuia prin angajarea a 60 de mii de rezerviști, persoane civile care fac antrenamente regulate și sunt pregătite de o eventuală mobilizare. Potrivit Deutsche Welle, Bundeswehr, care are acum 180.000 de soldați, vrea să mărească rapid numărul acestora, “în fața unei Rusii tot mai agresive”.

Surse: DW, Politico

Foto: Ifeelstock | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday