UPDATE, ora 23:40: Kamala Harris a ținut discursul în care a recunoscut public înfrângerea în fața lui Donald Trump. Vicepreședintele SUA a mulțumit tuturor susținătorilor săi, inclusiv familiei, echipei de campanie, familiei Biden, dar și lui Tim Walz, cel care urma să devină vicepreședinte, în cazul în care Harris ar fi câștigat alegerile.

Kamala Harris a subliniat că “rezultatul nu e cel pentru care am votat”. Totuși, le-a spus susținătorilor că deși rezultatul alegerilor nu este cel așteptat, trebuie acceptat. “Știu că aveți cu toții diferite emoții, dar trebuie să acceptăm rezultatele. L-am sunat pe președintele Trump și i-am zis că îl vom ajuta să facă un transfer pașnic de putere. Am învățat că nu trebuie să fim fideli unui președinte sau unui partid, ci Constituției SUA, conștiinței noastre și lui Dumnezeu”, a mai spus Kamala Harris.

Vicepreședintele i-a încurajat pe cetățenii Statelor Unite să continue să lupte pentru libertate și să muncească din greu. “Vom continua să ducem această luptă și în cabina de vot, și în instanțe și în forumul public.” 

UPDATE, ora 21: Kamala Harris, vicepreședintele SUA și candidatul Partidului Democrat la alegerile de marți, l-a sunat pe contracandidatul Donald Trump pentru a-l felicita. Potrivit unui consilier din echipa lui Harris, ea a subliniat, în timpul apelului telefonic, că transferul de putere trebuie să fie unul pașnic și că Trump trebuie să fie președintele tuturor americanilor. 

Potrivit declarației unei persoane din cercurile lui Harris, care a vorbit sub condiția anonimatului pentru CNN, discuția a durat doar câteva minute.

Conform proiecțiilor rețelelor americane de știri, Donald Trump și-a asigurat 292 de electori, după victoria din Michigan, unde a obținut 51,9% din votul cetățenilor.

În același timp cu alegerile prezidențiale, s-a desfășurat și scrutinul pentru alegerea unei treimi din cei o sută de senatori. Conform proiecțiilor Reuters, CNN și Associated Press, Partidul Republican va avea 52 de locuri în Senat, față de 48 câte vor avea democrații.

În privința Camerei Reprezentanților, unde numărătoarea voturilor continuă, în baza proiecțiilor, republicanii au 220 de mandate și democrații 212, însă cu încă 51 de locuri de alocat, este prea devreme pentru ca un partid să-și proclame victoria, explică Reuters. În cazul în care republicanii se vor impune și aici, atunci Donald Trump se va bucura, în teorie, de sprijinul Congresului pentru deciziile de politică internă și externă. 

Donald Trump și-a declarat victoria miercuri (într-un discurs susținut la ora 9 după ora României), iar Kamala Harris și ceilalți lideri ai Partidului Democrat au păstrat tăcerea pe parcursul zilei. Publicațiile americane scriu, totuși, că Harris va susține un discurs la ora 23 (ora României), la Universitatea Howard din Washington DC, pe care a absolvit-o în 1986.

UPDATE, ora 12.30: CNN proiectează că Donald Trump câștigă statul Wisconsin și își asigură astfel cel puțin 277 de electori. Și în 2016, votul din statul Wisconsin a fost cel care l-a trecut pe Donald Trump peste pragul de 270 de electori necesari pentru victorie. Acesta a câștigat acum și votul popular, obținând 70 de milioane de voturi (51%), față de 65 de milioane de voturi (47%), cât a obținut Kamala Harris. Donald Trump nu a mai câștigat votul popular până acum, nici în 2016, nici în 2020.

UPDATE, ora 11.30: Încă se numără voturi în patru dintre statele cheie, dar situația nu arată bine pentru Kamala Harris. Ca să mai poată întoarce rezultatul, ea ar trebui să ia 76% din voturile rămase de numărat din Wisconsin, 62% dintre cele din Nevada, 64% din cele din Michigan și 51% din cele din Arizona. Trump câștigă dacă iese pe primul loc în oricare din aceste state, fiind la numai trei electori de victorie. Cum Harris este condusă în toate patru, la această oră pare că Trump se îndreaptă spre o victorie de proporții, cu peste 300 de electori.

UPDATE, ora 9.30. Trump își declară victoria. Harris încă nu și-a declarat înfrângerea. Proiecțiile televiziunilor americane (cu excepția Fox, care îl declară câștigător) arată că el este acum la 266 de electori, dar conduce în toate statele cheie.

Principalele declarații ale lui Donald Trump:

“Mulțumesc foarte mult. Avem mii de prieteni, acesta este un moment cum n-a mai văzut nimeni, este cea mai mare mișcare politică văzută vreodată, care va atinge un moment de mare importanță. Țara noastră are nevoie de mare ajutor, o să se vindece, o să refacem granițele. Am depășit obstacole cum n-a mai văzut nimeni niciodată. Este o victorie politică cum n-a mai văzut America.

Voi lupta pentru fiecare cetățean, zi de zi, n-o să am liniște. Va fi Epoca de Aur a Americii! Victoria ne va permite să facem America Great Again. Iubesc Carolina de Nord, Georgia, Pennsylvania…statele care mi-au permis să strâng 270 de electori. Nu este altă cale spre victorie.

Am preluat controlul Senatului – ceea ce este wow! Am câștigat cu o mega-mișcare în toate statele cheie. Numărul de victorii din Senat a fost impresionat, am preluat controlul Senatului. Nimeni nu se aștepta la asta. Vă mulțumesc! Vom păstra și controlul în Casa Reprezentanților”.

UPDATE, ora 9.00. CNN proiectează că Donald Trump a câștigat și Pennsylvania, cel mai mare dintre statele-cheie, cu 19 electori, iar Trump ajunge astfel la 265, din 270 necesari cât să ajungă președinte.

New York Times estimează acum că Donald Trump are mari șanse să redevină președintele SUA: “Deși ar mai putea dura câteva ore până când va exista un câștigător cert, estimările noastre spun că Donald Trump este foarte probabil să câștige președinția. Kamala Harris ar trebui să câștige Wisconsin, Pennsylvania și Michigan, iar Trump este clar în frunte în toate cele trei state”, a scris cel mai mare cotidian american.

Fox News, o rețea apropiată de republicani, proiectează deja victoria lui Trump, cu 277 de electori la 226.

UPDATE, ora 8.00. CNN și ABC News proiectează că Donald Trump va câștiga și Georgia, al doilea din cele șapte state cheie, ceea ce îl va duce la 247 de electori din 270 necesari. În Georgia, diferența este de 1% și mai sunt de numărat încă 3% din voturi, ceea ce a determinat celelalte televiziuni americane să nu proiecteze încă un câștigător. În 2020, Georgia a fost câștigată de Joe Biden, dar acum Trump conduce în toate statele cheie.

Aparent, nu va fi nicio declarație a Kamalei Harris până după amiază (în SUA este acum miezul nopții) dar este așteptată o declarație a lui Donald Trump, în care este posibil să-și revendice victoria, așa cum a făcut și în 2020. Comentatorii americani spun acum că, pentru democrați și Kamala Harris, lucrurile nu arată bine.

UPDATE, ora 7.00. Republicanii au deja mai mult de jumătate din locurile din Senat, ceea ce înseamnă că vor avea majoritatea. Acest lucru este important pentru viitorul președinte, Senatul având votul decisiv în chestiuni de politică externă. În  Camera Reprezentaților numărătoare încă este departe de un rezultat clar.

UPDATE, ora 6.30. Reuters și AP News proiectează că Donald Trump a câștigat N. Carolina, cu 51% din voturi. Trump conduce în toate celelalte șase state cheie, iar în Georgia, unde s-au numărat deja 95% din voturi, Trump își păstrează un avantaj minimal. Dacă va câștiga și acest stat, Harris va fi nevoită să câștige toate celelalte patru state.

UPDATE, ora 6,00. După numărarea a 100 de milioane de voturi, la nivel național, Donald Trump conduce cu 53%. Aparent, Harris are scoruri ceva mai mici decât cele obținute de Joe Biden în 2020, în marile centre universitare de pe Coasta de Est. Trump conduce în numărătoarea parțială în șase din cele șapte state cheie (în Nevada tocmai s-a încheiat votarea) și a câștigat deja în Iowa, care părea că poate oferi o surpriză, dar nu a făcut-o.

Tradițional, republicanii câștigă în zonele rurale cu secții de votare mai mici, care sunt centralizate mai repede decât marile orașe.

În Georgia, unde s-au numărat deja peste 90% din voturi, Trump are un avantaj mic, de 51%-49%. În 2020, Georgia a fost câștigat de Joe Biden la o diferență de doar 13 mii de voturi. Același avantaj minim îl are și în N. Carolina, unde s-au numărat 80% din voturi, dar și în Pennsylvania (60% din voturi).

Virginia, care NU era considerat stat-surpriză, fiind dat ca sigur pentru Harris, aceasta conduce, la o diferență foarte mică, de un procent.

UPDATE, ora 03.00. Conform proiecțiilor Fox News, Donald Trump a obținut până acum voturile a 105 electori, în timp ce Kamala Harris are doar 72 de electori. Totuși, niciun stat nu a votat diferit față de acum patru ani.

CNN, în schimb, a declarat câștigătorul în mai puține state, iar Trump și-a asigurat votul a 90 de electori, iar Harris doar a 27 de electori.

UPDATE, ora 02:30. Donald Trump a câștigat în Virginia de Vest. Până acum, niciun stat nu a votat diferit față de alegerile prezidențiale de acum patru ani.

Proiecții CNN și Fox News:

  • Donald Trump – Kentucky, Indiana si Virgina de Vest – 23 de electori.
  • Kamala Harris – Vermont – 3 electori

UPDATE, ora 02:10. Încă o proiecție CNN, Donald Trump a câștigat în Indiana (9 electori). Fox News are aceleași proiecții.

UPDATE, ora 02:05. Secțiile de votare s-au închis în primele șase state, Georgia, Indiana, Kentucky, Carolina de Sud, Vermont și Virginia, la ora locală 19. CNN face și primele proiecții: Donald Trump a câștigat în Kentucky (8 electori), iar Kamala Harris în Vermont (3 electori).

UPDATE, ora 01:50. Votarea a fost suspendată în cinci secții de votare din statul Georgia, din cauza unor amenințări cu bombă. Amenințări cu bombă au fost făcute și pentru patru locații de Arizona, însă oficialii americani consideră că sunt ”nefondate” și că au motive să creadă că aceste provin din Rusia.

UPDATE, miercuri, ora 00:50. Donald Trump vorbește de ”fraude masive” în Philadelphia, cel mai mare oraș din Pennsylvania, acuzație respinsă chiar de un oficial local, republican.

Donald Trump a scris pe Truth, fără a aduce probe în susținerea afirmației: ”O mulțime de discuții despre FRAUDE masive în Philadelphia. Forțele de ordine vin!!!”.

Totuși, acesta a fost contrazis chiar de un oficial republican: ”Nu există absolut niciun adevăr în această acuzație. Votarea în Philadelphia a fost sigură și în siguranță”.

UPDATE, miercuri, ora 00:20. Conform unui sondaj la ieșirea de la urne, publicat de CNN, două treimi dintre americani cred că lucrurile merg într-o direcție greșită în SUA. Sondajul mai indică că democrația și economia sunt principalele preocupări pentru votanți. Avortul și imigrația au fost următoarele probleme, în timp ce politica externă s-a clasat pe ultimul loc.

De asemenea, trei sferturi dintre americani cred că democrație în SUA este sub amenințare, conform unui exitpoll publicat de Reuters.

UPDATE, ora 21:00. Fostul președinte Donald Trump a susținut, în fața jurnaliștilor din West Palm Beach, că nu consideră că ar trebui să îi îndemne pe susținătorii săi să nu recurgă la violență, dacă acesta va pierde în alegerile prezidențiale. Această declarație este în contradicție cu mesajele sale din timpul campaniei, în care a promis “răzbunare” împotriva adversarilor săi.

“Nu trebuie să le spun să nu fie violenți. Desigur că nu va fi violență. Susținătorii mei nu sunt oameni violenți. Cu siguranță, nu vreau violență, dar nici nu trebuie să le spun asta. Aceștia sunt oameni extraordinari, sunt oameni care nu cred în violență”, a spus Trump.

Trump a răspuns evaziv atunci când a fost întrebat dacă-și va declara victoria în seara aceasta, indiferent de rezultate. “Dacă pierd o alegere, dacă este o alegere corectă, voi fi primul care va recunoaște asta și cred că – ei bine, până acum, cred că a fost corectă”, a spus acesta, fără a menționa însă ce consideră o “alegere corectă”. A continuat apoi prin a-și exprima îngrijorarea cu privire la mașinile de vot și la timpul necesar pentru numărarea voturilor, două teme pe care le-a abordat în acuzațiile sale despre alegerile “furate” din 2020.

Trump a mai menționat că, probabil, aceasta va fi ultima sa campanie, indiferent de rezultat.

Între timp, poliția de la Capitoliu a anunțat că a arestat, când efectua controlul de securitate la intrarea în clădire, un bărbat care mirosea a benzină și avea asupra sa un pistol de semnalizare și o lanternă. Autoritățile nu au oferit mai multe detalii, anunțând doar că nu se vor mai face astăzi vizite la Capitoliu.

Măsurile de securitate au fost sporite în capitala Washington, dar și în restul țării, în ziua alegerilor, din cauza temerilor legate de posibile atacuri sau amenințări la adresa instituțiilor statului.

UPDATE, ora 18:45: Alegeri în SUA. UPDATE. Prezență mare la vot și cozi la secțiile de votare de pe Coasta de Est. Ultimele urne vor fi închise miercuri dimineață (pe ora României).

Americanii ies în număr mare la vot. După deschiderea scrutinului, au fost raportate câteva incidente sporadice. Două secții de votare din Fulton, Georgia, au fost evacuate pentru scurt timp din cauza unor amenințări false cu bombă. Consiliul Electoral al Comitatului Cambria a cerut unei instanțe din Pennsylvania să-și prelungească cu două ore programul de vot, din cauza unei defecțiuni a software-ului. Tot în Pennsylvania, mai multe secții din Bedford au întâmpinat probleme cu aparatele de numărare a voturilor, dar oamenii au putut să voteze. De asemenea, în Champaign, Illinois, autoritățile au transmis că întâmpină “dificultăți tehnice în procesarea alegătorilor” și că urmăresc să prelungească orele de vot.

Programul de închidere a urnelor, după ora României, va începe în unele state în această noapte, la ora 1.00 și se va încheia în altele miercuri la ora 8.00. Primele indicii despre rezultatul cursei prezidențiale vor veni după ora 02.00, când se închide procesul de vot în statul Georgia (unul dintre statele cheie).

Știrea în formă inițială: Aproape jumătate dintre alegători au votat deja prin corespondență. Deși numărătoarea s-ar putea încheia până joi, probabilele contestații și renumărări ar putea prelungi așteptarea unui rezultat cu zile sau săptămâni la rând.

Alegerile din SUA au loc în prima zi de marți din noiembrie, cu excepția cazului în care aceasta nu coincide cu prima zi a lunii. 77 de milioane de americani, din cei peste 161 de milioane înregistrați pentru votare, și-au exprimat deja votul prin corespondență. Între ei se numără și vicepreședintele Kamala Harris, care i-a încurajat pe susținătorii săi să voteze în avans.

Numărarea voturilor exprimate prin corespondență a dat naștere unor controverse importante la alegerile trecute, pentru că o parte a lor au ajuns la secțiile de vot după ce începuse numărătoarea, iar Donald Trump a susținut că asta ar reprezenta o fraudă.

Este de așteptat ca și de această dată lucrurile să decurgă într-un scenariu similar, mai ales că centralizarea voturilor se face mult mai rapid în comunitățile mici, rurale, cu puțini alegători, iar acestea sunt specificie statelor care votează tradițional cu republicanii.

Harris și-a încurajat susținătorii să aștepte cu răbdare numărătoarea, indiferent că la începutul acesteia va părea că Donald Trump este în frunte. De altfel, democrații au alocat resurse mediatice importante, pentru a le explica americanilor că în 2020 Trump a profitat de această particularitate a alegerilor americane pentru a-și declara prematur victoria și pentru a susține apoi că alegerile au fost furate.

Deși numărătoarea voturilor s-ar putea finaliza până joi, este de așteptat ca, la fel ca în 2020, aceasta să se prelungească zile sau săptămâni, din cauza unor contestații (deja pregătite de republicani) care ar provoca renumărarea sau chiar proceduri judiciare în fața instanțelor.

Particularitatea alegerilor americane (orașele mari de pe coastă votează tradițional cu democrații, iar statele mai puțin urbanizate din interior cu republicanii) face ca un număr mic de state, denumite indecise sau “swing-states”, să fie cele care decid președintele SUA. În acest an, bătălia se duce în șapte state, dar ultimele sondaje arată că acestea ar putea fi în final opt – Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, Carolina de Nord, Pennsylvania, Wisconsin, la care s-ar putea adăuga și Iowa

Dintre acestea, cele mai importante (cu cel mai mare număr de electori) sunt Pennsylvania (19), Georgia (16), Carolina de Nord (16) și Michigan (15). În toate cele șapte state (posibil și în Iowa) diferențele dintre cei doi candidați sunt mai mici decât marjele de eroare ale sondajelor, așa că oricare dintre ei poate câștiga.

Concomitent cu alegerile prezidențiale, au loc și alegeri generale, în care sunt aleși toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților și 34 de senatori, o treime dintre cei 100. Mandatul unui membru al Camerei Reprezentanților are o durată de doar doi ani, în timp ce mandatul de senator durează șase ani.

În ceea ce privește președintele, americanii nu îl aleg direct, ci dau un vot prin care îi mandatează pe membrii Colegiului electoral (denumiți electori) să îl voteze. Fiecare stat are un număr de electori (raportat la populație), iar candidatul care câștigă cele mai multe voturi în statul respectiv câștigă toți electorii (cu excepția a două state, Nebraska și Maine, în care electorii se împart proporțional cu voturile obținute).

California, statul cu cea mai mare populație, are și cei mai mulți electori, 54. Este urmat de Texas, cu 40 de electori, și Florida (30). La polul opus, Vermont, Dakota de Sud, Dakota de Nord, Delaware, Wyoming și Districtul Columbia au doar câte 3 electori.

Această particularitate a sistemului american face posibil ca un candidat care câștigă cele mai multe voturi la nivel național să nu devină președinte, dacă nu obține și 270 de electori (jumătate plus unul din numărul total). În istoria SUA acest lucru s-a întâmplat de trei ori în secolul XIX, dar și la alegerile din 2000, precum și în 2016, când Hillary Clinton a avut cu peste 2,8 milioane de voturi (sau 2,1%) mai multe decât Donald Trump, dar acesta a adunat 304 electori, față de doar 207 Clinton.

Au existat și cazuri în care electorii nu au respectat votul popular, însă nu au influențat niciodată rezultatul alegerilor prezidențiale. De exemplu, în 2016, cinci dintre electorii din statele câștigate de Hillary Clinton au refuzat să voteze pentru aceasta, iar doi electori din statele câștigate de Donald Trump nu i-au dat votul.

Constituția SUA și legile federale nu abordează problema ”electorilor necredincioși”, iar această problemă le revine statelor. Unele au legi care impun electorilor să voteze pentru candidații care au câștigat alegerile în statul pe care îl reprezintă, însă până acum aceștia au primit doar amenzi. De asemenea, în iulie 2020, Curtea Supremă a SUA a decis că un stat poate penaliza un elector pentru încălcarea angajamentului său.

După numărarea voturilor, statele au termen până pe 11 Decembrie pentru a certifica rezultatele alegerilor. Pe 17 Decembrie, electorii se adună în capitalele statelor pe care le reprezintă și își exprimă votul, care trebuie să ajungă în Congres până înainte de Crăciun. Pe 6 ianuarie Congresul se reunește pentru a număra voturile electorilor iar preşedintele Senatului va anunţa rezultatul alegerilor. Pe 20 ianuarie, noul președinte va depune jurământul și își va începe oficial mandatul.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday