După invadarea Ucrainei, creșterea impactului și intensității formelor de război hibrid peste graniță și intensificarea atacurilor cibernetice din partea grupurilor de hackeri susținuți de Kremlin, cele două state nordice reanalizează tranziția la un sistem de plăți complet digital, se arată într-o analiză a The Guardian.

Atacarea Ucrainei a determinat guvernul suedez să-și schimbe strategia de apărare și pregătire, prin aderarea la NATO sau reactivarea unei agenții pentru combaterea dezinformărilor lansate de Rusia și alte state adverse. De asemenea, Norvegia a întărit controalele la frontiera cu Federația Rusă. Iar regândirea securității se extinde și la aspecte cotidiene, cum ar fi metodele de plată folosite de oamenii obișnuiți, conform analizei publicației britanice.

Ministerul Apărării din Suedia a transmis că va distribui către fiecare locuință, începând de luna viitoare, o broșură intitulată “Dacă vine criza sau războiul”. Aceasta conține sfaturi care îndeamnă populația să folosească numerar în mod regulat, să păstreze rezerve în bani cash, dar și să se asigure că are acces la alte forme de plată, cum ar fi cardurile bancare și serviciile de plată digitale: “Dacă puteți plăti în mai multe moduri diferite, vă consolidați gradul de pregătire”, scrie în ghid.

Guvernul ia în considerare, de asemenea, o legislație pentru a proteja capacitatea de a plăti cu numerar pentru anumite bunuri. Deși numerarul este un mijloc legal de plată în Suedia, multe magazine și restaurante refuză plățile cash. 

Ponderea persoanelor care plătesc în numerar în magazinele fizice a scăzut de la aproape 40% în 2012 la aproximativ 10% în ultimii ani. Specialiștii nu exclud că procentajul va crește și astfel numerarul ar putea dispărea. Ei explică faptul că un atac cibernetic asupra ecosistemului digital centralizat al Suediei ar putea paraliza întreaga societate, din moment ce toate tranzacțiile esențiale și activitățile de verificare a identității sunt bazate pe ID electronic și pe plăți digitale. Un astfel de atac ar putea perturba grav întreaga societate.

Până acum, un ansamblu de factori, precum acoperirea de internet de mare viteză, ratele ridicate de alfabetizare digitală și industrii fintech în creștere rapidă au plasat Suedia și Norvegia pe un drum accelerat spre un viitor fără numerar. Swish, un sistem de plăți mobile pe care șase bănci l-au lansat încă din 2012, este larg folosit în Suedia, inclusiv la tarabe, cafenele și buticuri. Echivalentul norvegian, Vipps MobilePay, beneficiază, de asemenea, de o mare popularitate și, din octombrie, este folosit și în țara vecină.

În urmă cu șase ani, fostul viceguvernator al băncii centrale a Suediei a prezis că Suedia va trece la sisteme de plată fără numerar până în 2025.

Analiză integrală pe The Guardian

Foto: Yuri Arcurs | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday