Conducerea Audi a anunțat, în cadrul unei ședințe cu reprezentanții fabricii, că aceasta va fi închisă pe 28 februarie anul viitor. Totuși, a precizat că păstrează deschise discuțiile privind o potențială vânzare. Sindicaliștii au propus varianta preluării de către un producător de tractoare, scrie Politico.

Publicația europeană amintește că la jumătatea lunii septembrie, la Bruxelles a avut loc o amplă manifestație de susținere a angajaților, în care oamenii au cerut ca uzina să rămână deschisă. Aceasta se confruntă cu o scădere a producției și este nevoită să apeleze la concedieri, pe fondul scăderii cererii pentru modele și mărcile din portofoliul grupului-mamă, Volkswagen.

Luni, VW a informat sindicaliștii din Germania că pregătește un amplu plan de restructurare, care include închiderea a trei puncte de producție din țară și concedierea a zeci de mii de salariați. Decizia ar marca prima închidere de puncte de lucru în țara de origine, în 87 de ani.

Audi și-a anunțat, la începutul anului, intenția de a opri producția modelului Q8 e-tron, însă nu a setat o dată. Politico subliniază că, deși sunt fără precedent, aceste măsuri nu reprezintă o surpriză, în condițiile în care producătorul auto se confruntă cu o scădere bruscă a vânzărilor în China și în Europa.

Surse: Politico, AFP/Barron’s

Foto: Wolfgang Spitzbart | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday