Informația a fost dezvăluită pentru Politico de patru oficiali și diplomați americani și din cadrul NATO, sub protecția anonimatului. Aceștia au declarat că Germania și SUA se află printre țările care prezintă scepticism în privința aderării Ucrainei la NATO, având în vedere că războiul cu Rusia nu s-a încheiat.

Ca parte a “Planului Victoriei” prezentat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, acesta a cerut o invitație imediată pentru Ucraina de adera la alianță. Deși susține că “este vital” pentru Ucraina să primească o invitație pe timp de război, Zelenski a recunoscut că acest lucru va fi posibil numai după încheierea războiului.

Țările NATO, în special Germania și SUA, care încetinesc procesul de aderare, sunt îngrijorate că o implicare la un nivel atât de înalt le-ar putea trage în războiul cu Rusia. Un oficial al NATO a declarat că “alianța nu a ajuns, până în prezent, în punctul în care este pregătită să ofere statutul de membru sau o invitație Ucrainei”.

Președintele ucrainean este conștient că, deși Germania este un important furnizor de armament pentru Ucraina, cancelarul Olaf Scholz nu îl va sprijini pentru a face acest mare pas. “Am o relație foarte bună cu Scholz. Sunt recunoscător că Scholz ne ajută. Germania este al doilea susținător în ceea ce privește sprijinul militar. Dar faptul că partea germană este sceptică cu privire la aderarea noastră la NATO înseamnă că va trebui să lucrăm cu toții mai mult. Statele Unite vor avea o influență semnificativă asupra acesteia”, a explicat Zelenski.

La rândul său, Scholz a declarat în timpul vizitei președintelui american Joe Biden la Berlin, de săptămâna trecută, că “ne asigurăm că NATO nu devine parte a războiului, astfel încât acest război să nu se transforme într-o catastrofă mult mai mare”.

Pe lângă aceste două țări, Ungaria și Slovacia se opun și ele aderării Ucrainei la NATO, dar din cauza relației lor cu Kremlinul. Până acum, premierul ungar Viktor Orbán a blocat fondurile UE destinate achiziționării de armament pentru Ucrainei și a renunțat la programul NATO de trimitere de ajutoare. De asemenea, premierul Slovaciei, Robert Fico, a avertizat la începutul acestei luni că “nu va fi niciodată de acord cu așa ceva, iar dacă Ucraina primește permisiunea de aderare la NATO, acest lucru ar fi o bază bună pentru un al treilea război mondial”.

Sursa: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday