Microsoft a publicat două rapoarte separate în care arată cum chinezii și iranienii depun eforturi pentru a influența alegerile americane. Unul dintre rapoarte atrage atenția asupra unei rețele de boți controlați de China care încearcă să influențeze alegătorii din Alabama, Texas, Tennessee și Florida. Grupul, cunoscut sub numele de Taizi Flood, a fost asociat anterior cu Ministerul Securității Publice din China, spun cercetătorii Microsoft. 

Operațiunea chinezilor presupune un efort coordonat de creare a unor conturi false pe rețelele sociale cu scopul de a denigra diverși politicieni, care au denunțat la un moment dat politicile guvernului chinez.

Potrivit raportului Microsoft, boții “transmit mesaje antisemite, lansează și amplifică acuzații de corupție și promovează candidați din opoziție”. Dând exemple concrete, cercetătorii arată că boții au criticat sprijinul pentru Israel al reprezentantului din Alabama, folosind limbaj antisemit. De asemenea, boții au susținut că guvernatorul Floridei a făcut parte dintr-o schemă de corupție financiară. Despre senatorul din Tennessee au spus că a luat bani de la companii farmaceutice și l-au promovat în acest context pe contracandidatul său. Moore, McCaul și Blackburn candidează pentru realegere luna viitoare. Raportul nu a arătat și la câți americani au ajuns aceste informații, însă subliniază că “eforturile boților nu au dus la niveluri ridicate de implicare”. 

Tot Microsoft a arătat într-un alt raport că un grup iranian de hacking cercetează site-urile web legate de alegerile din SUA și instituțiile media americane, pe măsură ce se apropie ziua alegerilor. Activitatea sugerează “pregătiri pentru operațiuni de influență directă”. Hackerii iranieni au fost denumiți Cotton Sandstorm de Microsoft și, se arată în raport, au legături cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran. Aparent, ei sunt interesați de statele cheie, care, cel mai probabil, vor decide președintele SUA. Raportul mai arată că hackerii au scanat un post de știri american (neidentificat) pentru a înțelege vulnerabilitățile acestuia.

“Cotton Sandstorm își va crește activitatea pe măsură ce alegerile se apropie, având în vedere ritmul operațional al grupului și istoria de interferență electorală”, au scris cercetătorii Microsoft. În 2020, Cotton Sandstorm a lansat o altă operațiune cibernetică prin care a încercat influențarea alegerilor. S-au prezentat ca fiind gruparea extremistă “Proud Boys” în mii de e-mailuri trimise locuitorilor din Florida, amenințându-i și, aparent, încercând să-i facă să voteze pentru Trump. Operațiunile acestora au continuat și după alegeri, arată Microsoft, hackerii încurajând violența împotriva oficialilor electorali din SUA care au negat afirmațiile de fraudă a alegătorilor.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday