Potrivit decretului semnat azi de Volodimir Zelenski, vor fi constituite grupuri de lucru pentru verificarea certificatelor de invaliditate eliberate de comisiile de examinare medicală în termen de trei luni. Dacă se constată încălcări, certificatele vor fi anulate.
În decret se recomandă ca Procuratura Generală, Serviciul de Securitate al Ucrainei, Biroul de Stat de Investigații, Poliția Națională a Ucrainei și Biroul Național Anticorupție (NABU) să prezinte, în termen de o lună, rapoarte privind măsurile luate pentru identificarea încălcărilor în procesul de acordare a gradului de handicap pentru zeci de funcționari publici.
Totodată, cabinetul de miniștri se va ocupa de formarea comisiilor care vor revizui deciziile privind statutul de handicap al oficialilor și de digitalizarea proceselor Comisiilor de Evaluare Medicală și Socială (MSAC). Rezultatele trebuie raportate în trei luni, iar planul pentru digitalizare va fi întocmit împreună cu diverse agenții guvernamentale.
Parlamentul ucrainean și Ministerul Sănătății vor elabora un proiect de lege pentru reforma sistemului de evaluare medicală și socială, inclusiv desființarea MSAC, până la 31 decembrie 2024.
Astăzi, în urma Consiliului Național de Securitate și Apărare convocat de Zelenski, procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a demisionat. O anchetă a serviciilor de securitate a scos la iveală faptul că oficiali guvernamentali, printre care și procurori din subordinea sa, au primit certificate de handicap. Obținerea statutului de invaliditate prin comisiile de examinare medicală permite sustragerea de la serviciul militar, dar și o pensie mai mare, printre alte beneficii sociale.
Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Maliuk, a declarat că 4.106 de certificate false de handicap au fost anulate deja, 64 de funcționari ai comisiilor de examinare medicală au fost puși sub acuzare, iar alți nouă au fost condamnați.
Surse: Kyiv Independent, Pravda.ua
Foto: Tennesseewitney | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.