Politicianul în vârstă de 55 de ani a fost arestat în timp ce se întorcea din Kosovo la Tirana. Mașina acestuia a fost oprită în trafic, iar bărbatul a fost reținut cu forța, fiind acuzat de corupție și spălare de bani. Potrivit Biroului anticorupție SPAK, Meta, care a fost președintele Albaniei în perioada 2017 – 2022, a acumulat “o sumă considerabilă de bani”, printr-o schemă de camătă și colectarea unor datorii, care implică firme din afara țării. De asemenea, oficialii SPAK îl acuză pe Meta și pe fosta sa soție, care este de asemenea politician, că și-au folosit influența politică pentru a obține anumite beneficii.
Moment of arrest of former president of Albania Ilir Meta. The charges includes money laundering, passive corruption and fraud in assets transparency. pic.twitter.com/N99xe33GRF
— skerdilajd zaimi (@SkerdilajdZ) October 21, 2024
Potrivit autorităților, în timp ce Meta era președinte al parlamentului albanez, el și fosta lui soție ar fi locuit într-o vilă oferită de un om de afaceri pe care l-au ajutat, printre altele, inclusiv prin schimbarea legislației așa cum avea acesta nevoie. Meta este acuzat, de asemenea, că a acceptat în mod ilegal plăți de la o firmă americană, dar și că nu a declarat venituri de 100 de mii de euro și un apartament în valoare de 335 de mii de euro.
Cea mai veche dintre acuzații provine din perioada în care Meta a fost Ministru al Finanțelor, între 2010 și 2011. În prezent, el conduce Partidul Libertății, partid de opoziție de centru-stânga.
În ciuda acuzațiilor, oficialii din partidul său, acum în opoziție, au denunțat reținerea sa drept “o răpire criminală”, iar avocații spun că politicianul “este victima persecuției politice”. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 12 ani de închisoare.
Ilir Meta a deținut numeroase funcții de rang înalt, după 1990. Albania este una dintre cele mai sărace țări din Europa, iar corupția “rămâne un motiv serios de îngrijorare”, împiedicând-o să devină membră a blocului comunitar. Albania a cerut intrarea în UE în urmă cu 15 ani, când a devenit totuși membru al NATO.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.