Președintele Statelor Unite și cancelarul Germaniei au reafirmat angajamentul de a sprijini Ucraina în 2025, în timpul unei conferințe comune de presă. Declarația este atent urmărită, în condițiile în care în SUA vor avea loc alegeri prezidențiale peste mai puțin de trei săptămâni, iar liderii politici și militari din Europa nu exclud posibilitatea ca Donald Trump să revină la Casa Albă.
Biden a mai declarat că va discuta cu Scholz despre creșterea sprijinului pentru Armata Ucraineană, despre consolidarea infrastructurii energetice a statului și despre acordarea de împrumuturi garantate prin dobânzile la activele rusești înghețate pe teritoriul Uniunii Europene și celorlalte state din G7. Scholz a ținut să menționeze că liderii trebuie să se asigure că NATO nu devine parte din războiul dintre Rusia și Ucraina.
Pe parcursul zilei, celor doi li se vor alătura președintele francez și prim-ministrul britanic, pentru o așa-zisă “reuniune cvadruplă”, în care se va discuta și despre situația din Orientul Mijlociu. Pe subiect, Scholz și Biden au spus că speră că uciderea liderului Hamas va aduce o perspectivă concretă pentru un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și pentru eliberarea ultimilor ostatici israelieni.
Vizita lui Joe Biden în capitala Germaniei este una simbolică – președintele trebuia să fie prezent în Europa de săptămâna trecută, însă și-a amânat călătoria pe fondul uraganului Milton, care a lovit sud-vestul Statelor Unite. Mai devreme, Biden a fost decorat de omologul german cu cel mai mare ordin de merit al statului, pentru promovarea relațiilor transatlantice.
Joe Biden a devenit președinte al SUA în urmă cu aproape patru ani și a promis că va promova relații de apropiere cu Uniunea Europeană, după ani întregi de tensiuni pe timpul mandatului lui Donald Trump.
Surse alternative: Politico, The Guardian
Foto: X/@@Bundeskanzler
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.