“Problema munițiilor Israelului este gravă”, a declarat Dana Stroul, un fost înalt oficial american din domeniul apărării cu atribuții legate de Orientul Mijlociu. Aceasta a adăugat că dacă Iranul va lansa atacuri aeriene masive într-un interval scurt, în același timp cu Hezbollah, apărarea Israelului va fi pusă serios la încercare. Acesta reprezintă și motivul pentru care, duminică, Armata SUA a anunțat că va desfășura un sistem antirachetă THAAD în Israel, arată FT. Totodată, Stroul evidențiază faptul că SUA nu pot să aprovizioneze Ucraina și Israelul în același ritm, iar astfel, “se ajunge la un punct de cotitură”. 

“Nu vedem încă întreaga capacitate a Hezbollah. Gruparea a tras doar o zecime din capacitatea sa de lansare estimată înainte de război, câteva sute de rachete pe zi în loc de 2.000”, atrage atenația și Assaf Orion, fost general de brigadă israelian și șef al departamentului de strategie al IDF.

Boaz Levy, directorul general al Israel Aerospace Industries, compania de stat care produce interceptoarele Arrow (concepute pentru a intercepta rachete balistice chiar și la 100 km altitudine, în straturile superioare are atmosferei, având o rază de peste 2.000 de km), a afirmat că angajații lucrează în trei ture pentru a menține active liniile de producție. “O parte din liniile noastre lucrează 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână. Scopul nostru este să ne îndeplinim toate obligațiile”, a declarat Levy, adăugând că producerea rachetelor interceptoare “nu se face în doar câteva zile”. 

Israelul are un sistem de apărare aeriană complex, care include sistemele Iron Dome, “Praștia lui David” și Arrow, reușind să doboare majoritatea dronelor și rachetelor lansate de Iran și grupările pro-iraniene din regiune. Armata israeliană a afirmat, în aprilie, că ajutorul SUA și al aliaților săi a dus la o rată de interceptare de 99% a 170 de drone, 30 de rachete de croazieră și 120 de rachete balistice. Totuși, Israelul a avut mai puțin succes în privința interceptării celor peste 180 de rachete balistice lansate de Iran, pe 1 octombrie. Aproape 36 de rachete au lovit baza aeriană israeliană Nevatim, iar o rachetă a explodat la 700 de metri de sediul Mossad. 

Primul eșec notabil al apărării antiaeriene a Israelului a fost duminică, când gruparea Hezbollah a lansat un atac cu dronă care a lovit o bază militară din regiunea Haifa. Patru soldați israelieni au fost uciși, iar în total 67 de persoane au fost rănite ușor. Potrivit cifrelor oficiale israeliene, peste 20 de mii de rachete și proiectile au fost trase asupra țării, în ultimul an, din Gaza și Liban. 

Sursă: Financial Times 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday