Banca Națională a României informează că contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 17,85 de miliarde de euro, comparativ cu 13,83 de miliarde euro în perioada ianuarie-august 2023. ”În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,63 de miliarde de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 863 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 979 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 448 milioane euro”, conform BNR.
În ceea ce privește datoria externă totală, a crescut cu 14,2 miliarde de euro, până la 182,5 miliarde de euro. În structură:
- datoria externă pe termen lung a însumat 133,4 miliarde de euro la 31 august 2024 (73,1$ din totalul datoriei externe), în creștere cu 9,2% față de 31 decembrie 2023;
- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2024 nivelul de 49,1 miliarde de euro (26,9% din totalul datoriei externe), în creștere cu 6,3% față de 31 decembrie 2023.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.