UPDATE. Luni, ora 6.00. Armata israeliană (IDF) a anunțat oficial că nu a detectat drona care a lovit o bază militară din apropierea orașului Binyamina, din districtul Haifa, aflat în zona de coastă. Patru soldați IDF au fost uciși și alți șapte sunt în stare gravă, dintr-un total de 67 de răniți.
Alerta aeriană nu era activă în momentul atacului, iar forțele aeriene investighează dacă este vorba de aceeași dronă care a declanșat alarma în zona Nahariya la ora 18:45, cu jumătate de oră înainte de explozia de la Binyamina. Deși apărarea antiaeriană a interceptat o dronă, acum autoritățile cred că Hezbollah a lansat mai multe, simultan.
Contrar primelor rapoarte, drona nu a fost detectată de radare, nu a declanșat nicio alarmă și “nu au fost făcute încercări de interceptare”, au arătat duminică noaptea autoritățile israeliene. O alarmă a fost activată, la ora 19:00, în Talmei Elazar, în apropiere de locul impactului, dar aceasta nu avea legătură cu incidentul cu dronă, ci a fost cauzată de interceptarea unei rachete balistice lansate din Liban, a raportat radioul armetei israeliene.
Știrea, în forma inițială:
Aproape 70 de persoane au fost rănite într-un atac cu drone lansat din Liban asupra regiunii Haifa, din Israel. În total au fost trimise trei drone, însă doar două au fost interceptate.
Atacul a avut loc în apropierea orașului Binyamina, din districtul Haifa, aflat în zona de coastă. Presa israeliană a raportat inițial că două drone s-au îndreptat dinspre Liban spre Israel, una dintre ele a fost interceptată, însă cea de-a doua nu. De asemenea, a menționat că nu s-au auzit alarme antiaeriene. După acest atac, IDF a transmis că a interceptat o altă dronă trasă tot din Liban spre largul coastei de nord a Israelului.
Bilanțul provizoriu arată că 67 de persoane au fost rănite, dintre acestea patru fiind în stare foarte gravă, cinci în stare gravă și 14 în stare moderată. Victimele au fost transportate la mai multe spitale.
Sursă: The Times of Israel
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.