Sonda Hera a fost lansată luni din Florida, ca parte dintr-o misiune internațională menită să creeze metode de a împiedica asteroizii să lovească Pământul. Scopul este de a analiza ce s-a întâmplat cu asteroidul Dimorphos atunci când Nasa a trimis o misiune specială pentru devierea acestuia.

Dacă misiunea decurge conform planului, Hera va ajunge la Dimorphos, aflat la o distanță de peste 11 milioane de km, în decembrie 2026. Misiunea Hera, condusă de Agenția Spațială Europeană, este o continuare a proiectului DART (Double Asteroid Redirection Test) al Nasa. La sosirea sa la destinație, peste doi ani, Hera va analiza dimensiunea și adâncimea craterului de impact creat pe Dimorphos.

Totodată, va încerca să le arate oamenilor de știință modul în care misiuni similare ar putea fi îmbunătățite pe viitor. “Trebuie să înțelegem următoarele: Care sunt proprietățile fizice ale acestor asteroizi? Din ce sunt ei făcuți? Sunt ei blocuri de rocă? Sunt făcuți din nisip în interior?”, explică un om de știință implicat în misiunea Agenției Spațiale Europene. Hera ar trebui să-i ajute pe cercetători să înțeleagă cel mai bun mod de a încerca să intercepteze în viitor alți asteroizi, care pot avea dimensiuni și forme diferite.

Dimoprhos orbitează în jurul unui asteroid apropiat de Pământ, numit Didymos. În 2022, traiectoria sa a fost modificată cu câțiva metri, iar misiunea a fost considerată un succes. Asteroidul nu era pe cale să lovească Pământul, dar testul a fost menit să dovedească capacitatea omenirii de a se apăra în fața unui asemenea pericol.

Acestea sunt ultimele imagini transmise către Pământ înainte de impactul din 2022:

Specialiștii subliniază că în acest moment nu a fost depistat vreun pericol la adresa Pământului și explică faptul că un asteroid ca cel care a dus la dispariția dinozaurilor ar putea fi reperat cu ușurință.

Surse: BBC, Space.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday