Joe Biden le-a vorbit jurnaliștilor, pentru prima dată din postura de președinte, în sala de conferințe a Casei Albe. După ce în urmă cu câteva zile a declarat că SUA nu susțin un potențial atac israelian asupra infrastructurii nucleare iraniene, Biden a încercat să descurajeze și un eventual atac asupra instalațiilor petroliere ale statului: “Dacă aș fi în locul israelienilor, m-aș gândi la altceva decât la lovirea”.
Cu doar o zi în urmă, președintele afirma că SUA și Israel evaluează împreună care ar fi consecințele unui posibil astfel de atac, iar reporterii i-au cerut, acum, Biden să clarifice poziția Casei Albe. Biden a răspuns că Israel nu a ajuns la nicio concluzie în privința a ceea ce va face.
Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, dar și a declarației de joi a președintelui, cotațiile țițeiului au înregistrat cea mai mare creștere săptămânală din acest an, de 8%-9%. Prețul petrolului european a trecut de pragul de 78 de dolari/baril, în timp ce cel american este cotat la peste 74 de dolari/baril.
De asemenea, Biden a mai fost întrebat dacă crede că, prin faptul că prim-ministrul israelian nu se angajează în discuții reale pentru pace, încearcă să influențeze alegerile prezidențiale americane. A răspuns că nu știe, dar nu s-ar baza pe acest lucru: “Nicio administrație nu a făcut mai multe pentru a ajuta Israelul decât administrația mea”.
În opoziție față de actualul președinte, Donald Trump, candidatul Partidului Republican, a avut o altă abordare: “L-au întrebat pe președinte <<Ce credeți despre Iran, ați ataca Iranul?>> iar el spune <<Câtă vreme nu lovesc chestiile nucleare>>… Astea sunt lucrurile pe care vrei să le lovești, nu? Biden a înțeles greșit. Răspunsul ar fi trebuit să fie – loviți întâi instalațiile nucleare, apoi fă-ți griji pentru restul mai târziu”, a spus Trump la un eveniment de campanie din Carolina de Nord.
Un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat a declarat pentru CNN că Israel nu a dat asigurări Administrației Biden că atacarea infrastructurii nucleare iraniene nu este luată în calcul, ca răspuns la atacul cu 180 de rachete balistice de marțea trecută: “Sperăm și ne așteptăm să vedem înțelepciune și putere, dar, după cum știți, nu există garanții”.
In contrast to the current White House position, Trump says Israel should attack Iran’s nuclear facilities. This is why Iran is helping to get Kamala elected and why Israelis hate her and love him. pic.twitter.com/9hujRZ3OrL
— Max Abrahms (@MaxAbrahms) October 5, 2024
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.