Mici și mijlocii, dar numeroase și cu impact puternic la nivelul economiei locale – astfel pot fi descrise IMM-urile la nivel european și, implicit, și în țara noastră. Aproximativ 750.000 de microîntreprinderi, 47.000 de firme mici şi circa 8.000 de firme mijlocii se regăseau în peisajul de business al României în 2021, cu segmentul micro generând 13% din cifra de afaceri totală, dar peste o treime din profit (65 miliarde lei), comparabil ca pondere cu firmele mari (69 miliarde lei), conform unei analize publicate de Ziarul Financiar. La rândul lor, cu alte 31 miliarde lei profit net, și firmele mici își demonstrau puterea financiară, relevând încă o dată rolul cheie deținut la nivel economic.

Cu toate acestea, întreprinderile mici și mijlocii se confruntă cu provocări importante în activitatea de zi cu zi, capacitatea lor de reziliență fiind mai scăzută comparativ cu a multinaționalelor, care au, de exemplu, acces la mult mai multe resurse, de ordin financiar, uman, dar nu numai. Iar dacă ai un IMM sub 50 de angajați, ești cu atât mai conștient de acest deficit. Abonamentele medicale ar putea fi una dintre soluțiile care pot contribui semnificativ la creșterea rezilienței firmei. Uite cinci motive pentru care ar trebui să oferi acum acest beneficiu extrasalarial echipei tale.

  1. Reduci impactul discontinuității muncii

Când dimensiunea echipei este redusă, așa cum se întâmplă în cazul IMM-urilor, diviziunea rolurilor profesionale nu este la fel de bine delimitată ca în cazul multinaționalelor, iar fiecare angajat joacă mai multe roluri în cadrul companiei. Prin urmare, orice absență sau discontinuitate a muncii – așa cum se poate întâmpla în cazul problemelor de sănătate, de exemplu – are un impact mult mai mare la nivelul echipei interne.

Un abonament medical promovează o cultură a prevenției, încurajând mersul la medic proactiv, înainte de a avea simptome. Astfel, angajații au grijă de sănătatea lor, prin accesarea serviciilor #peabonament, ceea ce le permite să descopere din timp eventuale probleme grave, absenteismul din cauze medical fiind redus semnificativ.

  1. Obții productivitate crescută la nivelul companiei

Angajații sănătoși și fericiți sunt mai productivi și mai implicați în munca lor de zi cu zi. Un abonament medical complex, care să aibă grijă nu doar de sănătatea lor fizică, ci și de cea mintală, prin serviciile de psihoterapie incluse, reprezintă o opțiune populară în rândul întreprinderilor mici și mijlocii. Tendința este confirmată de datele Regina Maria, unul dintre cei mai mari furnizori din piața privată de sănătate, care deține un portofoliu de aproape 1 milion de abonamente medicale și peste 12.000 de companii: aproximativ 85% dintre IMM-urile partenere ale rețelei medicale care oferă abonamente angajaților lor aleg pachete medicale complexe pentru angajați – aliniate cu nevoile acestora.

  1. Câștigi un avantaj competitiv în piața muncii

Abonamentele nu mai sunt de mult un beneficiu oferit exclusiv de către companiile mari și multinaționale. Fiind unele dintre cele mai apreciate beneficii extrasalariale din piața muncii din România, ele reprezintă un avantaj competitiv important atunci când ai nevoie de cei mai buni candidați pentru echipa ta. În „cursa recrutărilor”, oferta salarială trebuie să fie dublată de pachete medicale pe măsură, care să facă diferența, în așa fel încât și întreprinderile mici și mijlocii să poată fi la fel de atrăgătoare pentru candidații de top care își caută un job. Conform Regina Maria, numărul IMM-urilor care oferă abonamente medicale în rețea este de 4xori mai mare comparativ cu perioada din pandemie.

  1. Beneficiezi de deductibilitate fiscală

Abonamentele sunt deductibile fiscal. Serviciile medicale pe bază de abonament, plătite de angajator, sunt venit neimpozabil pentru salariat și reprezintă cheltuieli deductibile pentru angajator în limita a 400 euro/an/salariat. Prin urmare, investițiile pe care le faci pentru sănătatea angajaților tăi sunt avantajoase financiar și pentru tine.

  1. Ajuți angajații să economisească

Un abonament medical nu promovează doar o cultură a prevenției în rândul angajaților tăi, ci reprezintă și un instrument prin care îi ajuți să facă economii atunci când vine vorba de sănătatea lor. Datele Regina Maria arată că o investiție lunară de 100 lei în abonamente medicale, în medie, realizată de companie, atrage o economie de 3.500 lei pe an pentru abonat, de trei ori, așadar, peste suma investită.

  1. (bonus) Ai 25% reducere la abonamentele Partener

Pentru a te susține în activitatea de zi cu zi a companiei tale, Regina Maria desfășoară, pană pe 14 octombrie, o promoție specială. Astfel, poți achiziționa abonamente medicale cu o investiție și mai avantajoasă pentru tine. Dacă ai între 25-50 de angajați, ai 25% reducere la abonamentele Regina Maria ca să ai grijă de sănătatea lor. Prețurile pornesc de la 3,75 euro/ lună. Află mai multe aici.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday