Schimbul de prizonieri, mediat de Emiratele Arabe, este al doilea din luna septembrie. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că printre cei eliberați se numără 82 de soldați, sergenți și polițiști, precum și 21 de ofițeri. 

Majoritatea celor recuperați au luptat în regiunile Donețk, Mariupol, Luhansk, Zaporojie, Herson, Harkov și Kiev, dar printre aceștia se numără doi militari din Unitatea Specială Kraken și doi paznici ai centralei de la Cernobîl, a transmis Centrul de coordonare pentru Tratarea Prizonierilor de Război. Centrul a adăugat că cea mai mare parte a prizonierilor sunt grav răniți, suferă de boli grave și au nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

Rusia a primit, în schimb, soldați capturați în regiunea Kursk. Locul unde a avut loc schimbul rămâne necunoscut, însă soldații ruși se află în prezent în Belarus.

Ieri, alți 49 de militari și civili ucraineni s-au întors în țară, în urma unui schimb de prizonieri cu Rusia, printre care 23 de femei, unele dintre ele angajate ale armatei.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday