ISU Mehedinți transmite că, în acest moment, se intervine și pentru stingerea incendiilor de pe pe raza localităților Schitul de Sus, Podeni și Negrușa. Intervin 68 de pompieri cu 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un ATV, trei microbuze, saci stingători și unelte genistice pentru limitarea și stingerea acestor incendii. În sprijin au fost trimise și echipaje din cadrul ISU Dolj și ISU Olt, iar un elicopter Black Hawk echipat cu sistemul Bambi Bucket din cadrul Inspectoratului General de Aviație, acționează în zona localității Schitul de Sus.

Reprezentanții ISU subliniază că sunt situații deosebite, ce necesită eforturi susținute, deoarece zonele în care se manifestă focarele de incendiu sunt foarte greu accesibile echipajelor. În acest context, încă de ieri două elicoptere Black Hawk echipate cu sistemul Bambi Bucket din cadrul Inspectoratului General de Aviație au efectuat 54 de aruncări.

Astăzi, pentru sprijinirea acțiunilor de stingere, Ministrul Apărării Naționale a aprobat ca două aeronave C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române să acționeze pentru stingerea incendiilor de pădure manifestate pe raza județului. Aeronavele au decolat din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, în jurul orei 10.30.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday