Mircea Geoană a transmis, printr-o postare pe rețelele sociale, un mesaj prin care-și anunță plecarea din funcția de conducere a Alianței Nord-Atlantice: “Să fiu în conducerea NATO a fost onoarea vieții mele. Îi mulțumesc Secretarului General Stoltenberg pentru încredere și prietenie. Împreună, în ultimii 5 ani, am traversat multe momente dificile, dar am împărtășit și nenumărate realizări, alături de echipa noastră remarcabilă. Pe măsură ce trec la un nou capitol, privesc cu mândrie la timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianțe din istorie”.
Aceeași informație a fost publicată și de site-ul NATO, care precizează că Geoană va mai rămâne în funcție până pe 10 septembrie, după care va fi înlocuit cu Boris Ruge, secretar general adjunct pentru afaceri politică și politică de securitate.
Actualul secretar general, Jens Stoltenberg, i-a mulțumit lui Geoană pentru întreaga activitate. Amintim că și Stoltenberg va fi înlocuit, din octombrie, de către Mark Rutte, care a fost timp de peste un deceniu prim-ministrul Olandei.
În urmă cu zece zile, Mircea Geoană (66 de ani) a declarat la Digi24 că a luat o decizie privind candidatura la alegerile prezidențiale și că o va comunica după ce părăsește funcția din cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.