Fiii cei mai mari ai lui Donald Trump se pregătesc să lanseze o nouă afacere în domeniul criptomonedelor, denumită World Liberty Financial. Donald Trump a promovat World Liberty pe rețeaua X, săptămâna trecută, printr-un fragment audio dintr-un discurs din iulie, în care descria planurile sale favorabile pentru piața critpo, dacă va fi reales. Miliardarul mai promitea că va pune capăt ”reprimării criptomonedelor de către administrația Biden-Harris”.
Directorul unei organizații nonprofit care pledează pentru transparența actului de guvernare s-a declarat îngrijorat că, în situația în care familia Trump este implicată în afaceri cu criptomonede, iar Donald Trump va fi reales, atunci acesta din urmă ar putea intra într-un conflict de interese.
Donald Trump a promis în mai multe rânduri, în ultimele luni, că va implementa o serie de politici în beneficiului pieței criptomonedelor, în încercarea de a câștiga voturi și a atrage fonduri pentru campanie, scrie Politico. Detaliile despre afacerea fraților Eric și Donald Junior nu au fost făcute publice.
Sursă: Politico
Foto: Joe Sohm | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.