Ultimul sondaj realizat de Reuters/Ipsos indică faptul că vicepreședintele Kamala Harris și-a mărit avansul față de Donald Trump. Harris este cotată cu 45% dintre intențiile de vot la nivel național, iar Trump cu 41%.
Avantajul de patru puncte procentuale în rândul alegătorilor înregistrați este mai mare cu un punct procentual față de cel pe care Harris îl avea în fața fostului președinte republican în precedentul sondaj, de la sfârșitul lunii iulie. Noul sondaj, care are o marjă de eroare de două puncte procentuale, arată că Harris a câștigat sprijin în rândul femeilor și hispanicilor.
Kamala Harris are un avans față de Donald Trump de 13 puncte procentuale atât în rândul femeilor, cât și al hispanicilor, 49% dintre intențiile de vot, comparativ cu 36% pentru Trump. În sondajele realizate în luna iulie, Harris avea un avans de nouă puncte în rândul femeilor și de șase în rândul hispanicilor. Donald Trump conduce în rândul alegătorilor albi și al bărbaților, dar cu marje similare cu cele din luna iulie. Însă, în rândul alegătorilor fără studii universitare, avansul lui Donald Trump s-a redus la șapte puncte procentuale, de la 14 puncte în iulie.
Rezultate sondajelor arată cum alegerile prezidențiale sunt influențate de retragerea din cursă a președintelui Joe Biden. De atunci, Harris a câștigat teren împotriva lui Trump în sondajele naționale și în cele din statele indecise (swing states).Totuși, în timp ce sondajele naționale indică semnale importante cu privire la opiniile electoratului, rezultatele din fiecare stat determină câștigătorul, notează Reuters.
În cele șapte state în care alegerile din 2020 au fost strânse – Wisconsin, Pennsylvania, Georgia, Arizona, Carolina de Nord, Michigan și Nevada – Donald Trump are un avans de 45% la 43% față de Kamala Harris, în rândul alegătorilor înregistrați.
”Este evident că a candida împotriva lui Harris este mai dificil pentru Trump, având în vedere evoluția acestor cifre, dar cu siguranță nu este de nedepășit”, a concluzionat un republican care a făcut parte din echipa de campanie a lui Donald Trump, în 2020.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.