Michael Clarke, profesor la două universități britanice și analist pe probleme de securitate și apărare la Sky News, arată că distrugerea celor trei poduri peste râul Seim restricționează mult mișcarea trupelor ruse, care se vor putea folosi doar de un pod din pontoane, iar “bătălia podurilor este, probabil, pe cale să înceapă”. 

Utilizarea podului de pontoane va aduce alte riscuri pentru militarii ruși – acestea sunt înguste și pe ele se vor forma, probabil, aglomerații, astfel că rușii vor fi “o țintă foarte bună pentru inamicul lor”, se mai arată în analiză.

Zona tampon, despre care au vorbit oficialii de la Kiev, are o lungime de circa 50 de kilometri, în condițiile în care cele două țări aveau o graniță terestră de circa 1.900 de kilometri, înainte de război. Astfel, zona devine irelevantă, a scris Clarke, care evaluează că Ucraina dorește, de fapt, să demonstreze nu doar că este capabilă de raiduri pe teritoriul rusesc, ci că îl și poate controla. 

În această seară, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a anunțat că Armata Ucraineană controlează 1.250 de kilometri pătrați din regiunea Kursk, pe care se regăsesc 92 de așezări. El a făcut un apel la aliații Ucrainei să-i permită să folosească armele furnizate pentru a lovi ținte situate mai adânc pe teritoriul Rusiei. El a spus că, din cauza restricțiilor de utilizare, armata nu este capabilă să oprească avansul rușilor pe frontul de est.

Analiza integrală pe Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday