SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și Italia au cerut, într-un comunicat comun semnat de liderii lor politici, ca Iranul să nu mai amenințe că va ataca Israelul și au făcut apel la o reînnoire a discuțiilor pentru încetarea focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor israelieni, așa cum au cerut, în ultima vreme, SUA, Egipt și Qatar.
În document, cei cinci și-au declarat sprijinul pentru Israel, în fața unui eventual atac din partea Iranului, și au insistat pentru trimiterea și distribuirea de ajutoare umanitare pentru civilii rămași în Fâșia Gaza. Șefii de stat și de guvern au atras atenția că “nu mai este timp de pierdut”.
Apelul comun are loc la aproape două săptămâni după uciderea șefului biroului politic al grupării palestiniene Hamas, într-un asasinat în capitala Iranului. Liderul suprem al Iranului a avertizat că țara sa are datoria de a-l răzbuna pe Ismail Haniyeh. Ulterior, iranienii i-au informat pe israelieni, prin intermediul unor oficiali maghiari, că au decis să atace, cu scopul de a pedepsi “aventurismul israelian”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.