Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) și Biroul Național Anticorupție al țării au transmis că au descoperit o schemă de corupție la scară largă organizată de unul dintre cei patru adjuncți ai ministrului Energiei. Persoana, al cărui nume nu a fost făcut public, dar despre care presa ucraineană relatează că este Oleksandr Kheil, a fost reținut la Kiev împreună cu alți trei complici, pentru că a primit mită în valoare de jumătate de milion de dolari.

Pentru această sumă, oficialul, folosindu-și influența, a promis șefilor întreprinderilor de stat din bazinul minier Lviv-Volyn să predea, fără piedici, echipamentele miniere aflate în regiunea Donețk. Ancheta preliminară a constatat că oficialul de rang înalt și complicii săi s-au adresat altui șef al unei companii de cărbune din regiunea de vest, căruia i-au cerit 500.000 de dolari, promițându-i că se vor asigura că echipamentul minier îi va fi dat în folosință pentru exploatarea cărbunelui. Potrivit înțelegerii, banii urmau să fie transferați în cinci întâlniri.

În primăvara acestui an, reprezentanții industriei s-au adresat ministrului adjunct al Energiei pentru a obține permisiunea de a evacua echipamentele din zona de război și de a le folosi în minele din regiunea de vest. Cu toate acestea, funcționarul, ale cărui atribuții includ conservarea echipamentului minier, a început să ceară bani pentru relocare“, au transmis procurorii ucraineni.

Adjunctul, împreună cu trei complici (un comerciant privat, șeful unei companii de energie din regiunea Nikolaev și șeful unei întreprinderi miniere din regiunea Donețk) au fost prinși în flagrant după ce au primit o parte din mită. Toți cei patru au fost reținuți pentru corupție.

Echipamentele în cauză sunt unice și rare, aparținând uneia dintre companiile miniere de stat, situate în cea mai activă zonă a frontului de est – Pokrovsk”, a transmis SBU într-un comunicat de presă.

Ucraina s-a angajat să-și intensifice eforturile de combatere a corupției în timp ce încearcă să adere la UE și să-și liniștească susținătorii occidentali, de care depinde pentru ajutor financiar și militar.

Surse: SSU

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday