Bursele americane au înregistrat și ele scăderi semnificative, dar care s-au adăugat la cele de vineri, ceea ce sugerează că urmează o perioadă mai lungă de corecție. S&P a terminat în scădere cu -3%, cea mai mare scădere zilnică din septembrie 2022, iar indicele Dow Jones a pierdut peste o mie de puncte (-2,6%). Nasdaq, piața pe care sunt tranzacționate inclusiv acțiunile companiilor tehnlogice, a terminat ziua cu o scădere de -3,4%.
Update ora 18:00: Bursele americane au deschis și ele în scădere mare, luni, pe fondul temerilor că economia a încetinit și ar putea intra în recesiune. Indicele Dow Jones a picat mai mult de 1.000 de puncte (sau -3%), dar cel mai grav au fost lovite acțiunile companiilor tehnologice – Tesla -12%, Nvidia -10%, Amazon -8,3%, Meta -6,8%, Microsoft -4,6%.
Totuși după această deschidere furtunoasă, cotațiile și-au mai revenit, dar piețele rămân agitate, după ce raportul de vineri al Departamentului Muncii a arătat că numărul locurilor de muncă nou create a fost mai mic decât așteptările, ceea ce a venit în contradicție cu decizia Fed de săptămâna trecută de a amâna o scădere a dobânzilor.
În context, un oficial al FED a declarat pentru CNBC că banca centrală va reacționa la orice deteriorare a economiei. “Sarcina noastră este simplă. Maximizarea ocupării forței de muncă, stabilitatea prețurilor și cea financiară”.
Între timp, bursa japoneză a închis la -12%, cea mai mare pierdere de o zi din istoria sa. Bursa de la București a închis la -3,63%, în linie cu majoritatea piețelor europene.
Update ora 11:50: Piețele europene au deschis în scădere, în urma piețelor asiatice. Nikkei din Tokyo a scăzut cu până la -13%, “cea mai mare prăbușire de la fatidica sesiune de tranzacționare din octombrie 1987”, relatează The Telegraph. Indicele se îndreaptă către cel mai grav declin de două zile înregistrat vreodată, după ce a scăzut vineri cu -5,9%. Investitorii au vândut masiv din cauza temerilor că economia americană ar putea fi într-o formă mai proastă decât estimau analiștii.
Acțiunile băncilor europene sunt puternic afectate în această dimineață, împingând indicele paneuropean Stoxx 600 la -4,6% la începutul tranzacționării, cel mai scăzut nivel din martie. FTSE 100 (Londra) a scăzut cu până la -2,2%, iar indicele Dax (Frankfurt) cu -3%. Bursa de Valori de la București a deschis pe -3.8%.
Știrea în formă inițială: Acțiunile japoneze s-au prăbușit luni, cu un -7,3% al indicelui Topix, în timp ce Nikkei 225, care reflectă o medie a celor mai performante companii japoneze, a înregistrat o scădere de -5,9%. Piețele din Coreea de Sud, Australia și Taiwan înregistrează și ele, luni dimineața, corecții cuprinse între -3% și -6%.
Deși în cazul Japoniei vânzarea masivă de acțiuni este pusă în legătură și cu aprecierea yenului (cu +9%, de la începutul anului), toate aceste corecții au legătură cu datele economiei americane, anunțate vineri, care sugerează că amânarea scăderii dobânzilor de către Fed riscă readucerea recesiunii în SUA.
Financial Times arată că vânzarea masivă de acțiuni (sell-off) este probabil să continue în Europa și în SUA.
Rezervele federale americane (Fed) au decis săptămâna trecută să mențină dobânda de referință, dar vineri datele din economie au arătat o încetinire a creării de noi locuri de muncă ce sugerează că economia americană riscă o stagnare sau chiar o recesiune. Acest lucru a provocat o corecție puternică pe piețele americane, singurele care mai erau deschise vineri seara. Indicele Nasdaq Composite, care cuprinde cele mai importante companii tehnologice, a încheiat săptămâna la -3,4%, iar sâmbătă Warren Buffett a dezvăluit că și-a vândut deja jumătate din participația la Apple.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.